Poveştile cu prinţi şi prinţese redevin un „must" pentru începutul verii cinematografice. Dar nu toate merită atenţia publicului. „Prinţul Persiei" nu excelează la multe capitole, dar este un film vizionabil... o singură dată!
Dacă „Robin Hood" a redeschis moda arcului cu săgeţi, care de altfel se mai strecoară şi pe aici sub forma unei arbalete, mai violente, „Prinţul Persiei" cu siguranţă va scoate din nou la iveală un instrument de măsurare a timpului dintre cele mai romantice şi înspăimântătoare în acelaşi timp: clepsidra. Ecranizarea unui joc video presupune din start un public de toate vârstele, desigur cu anumite preferinţe pentru aventurile din vremuri îndepărtate, unde cam ca în toate poveştile, există un rege care are deja doi fii, dar mai înfiază şi un orfan, pe care-l socoteşte, pe bună dreptate, atât de curajos, încât merită să intre în familia domnitoare. Prezentarea întregii istorii pe un ecran enorm de IMAX, în 2D (aţi citit bine!), este o încântare chiar net preferabilă, pentru cei care încă nu s-au obişnuit cu mult prea comentatul 3D, cu oche- lari. Arma puştiului salvat de sărăcie şi dispus să facă dreptate unui alt copil năpăstuit, este un măr. Originală idee şi care îmi aminteşte de seara tulburătoare de la Cinema Studio, când marea actriţă Isabelle Huppert a venit pe scenă să-şi prezinte un film, în care a jucat în Africa, şi a fost însoţită de Excelenţa Sa Ambasadorul Franţei la Bucureşti, dar şi de regizorul şi profesorul foarte emoţionat, Laurenţiu Damian. Acesta din urmă i-a dăruit divei un măr verde, simbol al desăvârşirii.
În „Prinţul Persiei" anii trec şi se pregăteşte cucerirea unei cetăţi, deşi existaseră avertismente către cuceritori că nu e bine s-o facă, dar motivul „invaziei" este similar cu cel al intrării americanilor în Irak: se zvonise că locuitorii Persiei au arme secrete (cam pueril!). În Alam
