Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,42% la finele lunii mai, pe fondul creşterii preţurilor de consum cu 0,15%. Sursa: Arhiva EVZ
În aprilie, rata anuală a inflaţiei a fost de 4,28%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Serviciile s-au scumpit în medie cu 0,47% în luna mai, comparativ cu luna precedentă. Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut, în medie, cu 0,2% faţă de aprilie.
Mărfurile alimentare s-au ieftinit în luna mai, pentru prima dată după septembrie 2009, în medie, cu 0,09%. Potrivit INS, cartofii s-au scumpit cu 10% în luna mai comparativ cu luna aprilie. În pieţele din Bucureşti, preţul cartofilor vechi a scăzut la aproximativ 0,8-2 lei în intervalul menţionat.
BNR a revizuit în urcare, în luna mai, prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,7%.
Evoluţia preţurilor în luna mai: fructe proaspete s-au scumpit cu 1,8%;legumele s-au scumpit cu 1,61%;preţul unui ou a scăzut cu peste 10%;brânza s-a ieftinit cu 1%;serviciile aeriene şi telefonie s-au scumpit cu 1,11%.