Luna trecută, povestesc cronicile, Cezar Preda, pedelistul mustăcios şi cam slobod la gură, s-ar fi stropşit la premier, reproşându-i menţinerea în funcţie a "pleziristului" Vlădescu. "De ce n-ai spus-o la întâlnirea cu preşedintele?", l-a încontrat napocitanul, încă nelimpezit la minte după ce tătâne-su l-a altoit în cap cu oul pascal. "Pentru că mă intimidează", i-a mărturisit candid buzoianul.

Vasăzică, în anturajul băsescian nimeni nu are bărbăţia să-şi exprime deschis părerile când e să dea nas în nas cu jupânu' de la Cotroceni! Toţi tac mâlc în prezenţa sa, însă, curios, limbile li se dezleagă apoi prin toalete, într-un soi de clandestinitate stercorală. Uneori, "limbile" astea îşi pierd identitatea şi devin surse, adică furnizoare de informaţii compromiţătoare despre colegii de ideologie, chipurile. Păi, să nu credeţi cumva că toate dezvăluirile de presă îşi au originea în altă parte! Nu, nu vă amăgiţi, sursa scandalului mediatic e chiar "tovarăşul de drum", invidios pe succesul financiar sau ministerial al vreunui camarad ori nemulţumit de nerecuperarea cheltuielilor electorale!

Ceva din aceste frustrări îi zgândără orgoliul şi-i umflă pizma, nu şi curajul, desigur. Adevărul e că românul n-a excelat vreodată prin temeritate, nu şi-a asumat făţiş ideile, îndeosebi în vremurile complicate. "Capul plecat sabia nu-l taie", a filozofat urmaşul lui Traian - împăratul, necum prezidentul cel omagiat suav de Elena! - la un mic şi-o bere, sărutând cu prefăcută loialitate papucii Domnitorului. Acum, slugile Băsescului i se închină fără să clipească şi se arată doar ca să-l laude, să-i cânte în strună.

Să ne transmită nouă, ăstora potrivnici, că numai Domnia Sa ne va trece deşertul. Să-l ridice în slăvi, ca pe un tătuc îndreptăţit să-i cârpească la fund oricând, că, deh, el i-a făcut, el îi omoară! Dar cu ei, cu argaţii ăştia sulfuroşi