Nu mulţii consumatori de concerte jazz din Capitală ştiu că, între 20 şi 23 mai, clubul Green Hours a oferit cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz. Vom consemna că organizatorii (clubul şi un cerc restrîns de prieteni şi susţinători ai acestuia) s-au înhămat la o sarcină foarte grea, nu mai puţin de opt concerte cu „instrumentar“ şi setup diferite, pe o vreme deosebit de capricioasă (reţinem că Festivalul e în aer liber!), fără a putea miza pe o audienţă previzibilă, constantă. Adică, aşa cum îi stă bine oricărui succes, premisele nu au fost dintre cele mai roz, făcînd, deci, şi mai lăudabil rezultatul final foarte bun: sunet ireproşabil, localul reproiectat cu gust pentru a primi toţi spectatorii în condiţii ideale, programul bine gîndit şi minunat interpretat – aproape că ne vine să zicem că, dată fiind prezenţa fiecăreia dintre cele patru trupe străine pentru prima oară în Bucureşti, s-au întrecut pe sine în a da cîte o reprezentaţie de excepţie; sau poate că acesta este standardul sub care ei nu concep să se prezinte? În fiecare dintre cele patru seri a „deschis“ cîte o „formulă“ românească, avînd unele accente de import. Despre aceşti performeri vom spune numai de bine şi atît. Le mulţumim că au pregătit publicul, fără să exagereze, fără să plictisească pentru: n Ziua 1. Nik Bärtsch’s Ronin – trupa elveţiană centrată în jurul gîndirii şi personalităţii pianistului Nik Bärtsch e formată doar din artişti de primă mînă, instrumentişti excepţionali, adevăraţi virtuozi, care activează în paralel în mai multe grupuri, proiecte internaţionale (Andreas Vollenweider, Anouar Brahem) sau cariere pe cont propriu, însă copleşitoarea valoare o demonstrează cu adevărat o muzică matematică, spirituală, a unui samurai tonal contemporan fără egal, creatorul Bärtsch. Proiectele semnate de el au continuitate, iar la Bucureşti am avut şansa să ascultăm ext