Volubil şi relaxat, Jeffrey Kottler pare un american obişnuit, cu probleme obişnuite. La fel cum par majoritatea pacienţilor săi. Co-autor al best-seller-ului "Mumia de la masa din sufragerie", Kottler este unul dintre cei mai renumiţi psihoterapeuţi din lume şi a venit la Bucureşti, la invitaţia Asociaţiei de Hipnoterapie şi Psihoterapie şi a Cabinetului individual de Psihologie Iris Gogorici, pentru a susţine workshop-ul "În culisele Psihoterapiei", ocazie cu care şi-a lansat o nouă carte - "Clientul care m-a schimbat", publicată la Editura Trei.
Într-un interviu pentru RL, el mărturiseşte că a ales profesia de psihoterapeut pentru că în adolescenţă s-a confruntat cu o serie de probleme în familie.
Reporter: Cum vi se pare România în aceste zile?
Jeffrey Kottler: Mi se pare o ţară fascinantă. Mulţi români mi-au pus aceeaşi întrebare. Cred că este foarte important pentru voi ca străinii să se simtă bine atunci când vă vizitează. Pentru mine, cu experienţa mea de călător prin multe ţări din lume, contează nu neapărat zona geografică pe care o vizitez, ci mai ales oamenii din acea zonă. În aceste zile de când ma aflu în România, am remarcat că oamenii de aici sunt foarte deosebiţi, interesanţi, generoşi şi ospitalieri. Apreciez acest lucru.
Reporter: Care ar fi, în câteva cuvinte, definiţia unei relaţii terapeutice eficiente?
Jeffrey Kottler: N-aş folosi adjectivul eficient, ci mai degrabă aş menţiona ca atribute principale pentru o astfel de relaţie încrederea şi sprijinul emoţional, pentru că este vorba de o relaţie specială pe care cineva o are cu psihoterapeutul său. Este un cadru relaţional de maximă initimitate, în care pacientul îşi poate mărturisi cele mai ascunse gânduri şi temeri, pe care până atunci nu a avut curajul să le împărtăşească nimănui altcuiva, nici măcar sieşi. Şi acest lucru are nevoie un nivel foarte înalt de încre