România trece printr-o perioadă agitată financiar, lumea artistică se revoltă gîndindu-se la modificarea unor legi privitoare la drepturile de autor, unii interpreţi sînt împiedicați de portari nervoşi să-şi desfăşoare repetiţiile etc. Cu toate acestea, România are un festival fără echivalent în imediata apropiere geografică. Mă refer la Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi.

Este un eveniment care încă stă în penumbră, pentru că publicul, atunci cînd vine vorba de experiment, alege mai degrabă teatrul, filmul sau literatura. După părerea multora, muzica este bine să rămînă o coloană sonoră nu foarte disturbantă, plasată undeva între muzica clasică, un jazz chiar cu tendinţe free, un rock mai intelectual, tendinţa oldies but goldies, recentele evenimente de muzică electronică de club – determinante puternice ale apartenenţei la un anume grup social.

Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) este, însă, acel spaţiu dedicat creatorilor noilor dimensiuni sonore, care încearcă să descopere raporturile armonico/timbrale/ritmico-numerice modificatoare ale percepţiei temporale, sondează posibilităţile expresive specifice aglomerărilor sonore, studiază sintagmele sonore ale tradiţiilor lumii, rescriindu-le în termenii contemporaneităţii etc. În lumea noastră, dominată de cultura audio facilă, infiltrată abuziv pînă în ultimul colţ al imaginaţiei, rezultatul sonor al unor astfel de creaţii nu este uşor de decriptat. Totuşi, există cîţiva factori care, o dată puşi la lucru, pot avea impact social – tradus printr-o prezenţă mai numeroasă a publicului în sălile de spectacol şi printr-o atitudine deschisă înspre această estetică a lucrului cu sunetul.

Este tocmai ceea ce şi-a dorit SIMN 2010. Să păstreze, pe de o parte, atmosfera sobră specifică şi necesară concertelor academice, dar să includă în playlist şi libertatea acelui tip