Deputatul PDL Marius Spînu a criticat vineri Guvernul pentru modul în care a explicat românilor măsurile de austeritate, subliniind că miniştrii nu şi-au făcut treaba şi şi-a arătat revolta faţă de faptul că nu i-au fost furnizate datele necesare pentru a justifica luarea măsurilor, potrivit NewsIn.
"Descopăr acum că proasta comunicare, lipsa cifrelor statistice relevante din partea Guvernului a fost valabilă şi în cazul meu şi al colegilor din grupul parlamentar PDL. Nu ştiu dacă e vorba de nepăsare sau de o minciună prin omisiune a miniştrilor PDL, dar, oricare ar fi cauza, efectul e la fel de revoltător - o spun apăsat şi cu toată responsabilitatea", a afirmat Spînu într-un comunicat de presă.
Spînu reproşează miniştrilor şi faptul că nu şi-au dus până la capăt unele angajamente asumate în faţa românilor sau a preşedintelui Traian Băsescu.
"Minciună e atunci când miniştrii au salariile reduse drastic, dar celor din subordinea lor li se permite să câştige enorm de mult. Minciună e când ni se spune că au fost oprite achiziţiile publice, când, de fapt, ele continuă. Minciună e când ne asumăm în faţa preşedintelui Băsescu stoparea afacerilor oneroase cu statul ale celor apropiaţi partidului, în vreme ce miniştrii noştri nu iau şi măsurile necesare să pună în faptă acest angajament", a precizat parlamentarul.
Deputatul ieşean susţine că a încercat în faţa alegătorilor săi să suplinească nevoia de comunicare a Guvernului, dar a subliniat că este obligaţia miniştrilor şi a secretarilor de stat să-i ofere toate datele pentru a explica oamenilor motivele pentru care sunt luate măsurile de austeritate.
"Altfel, sunt pus în postura de a minţi, la rândul meu - e drept nu prin omisiune, ci prin neştiinţă. Însă, în ambele variante tot de minciună e vorba", a completat democrat-liberalul. Conform lui Spânu, românilor li se cuvine un cu totul alt tra