Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se modifică rutele de transport în comun din cauza concertului Elton John

Publicat in Romania Libera, vineri 11 iunie 2010 ·

Liniile de transport în comun din zona desfăşurării concertului pe care cântăreţul britanic Elton John îl va susţine în Piaţa Constituţiei, vor funcţiona sâmbătă, începând cu ora 12.00, pe trasee modificate, informează reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), potrivit NewsIn.

Astfel, autobuzele liniei 385 vor circula pe traseul de bază între „Platforma Valea Oltului" şi intersecţia Calea 13 Septembrie ci Şoseaua Pandurilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Şoseaua Pandurilor, Strada Dr. Rainer (Str. Dr. Bagdasar), Bulevardul Eroilor, Splaiul Independenţtei, Pod Izvor, apoi traseul actual.

Autobuzele liniei 636 vor circula pe traseul de bază între „CET Vest Militari" şi intersecţtia Şoseaua Pandurilor cu strada Dr. Rainer, apoi pe un traseu modificat pe strada Dr. Rainer, Bulevardul Eroilor, Splaiul Independenţei (malul drept), cu întoarcere la Podul Izvor prin Splaiul Independenţei (malul stâng), Bulevardul Eroilor, strada Dr. Bagdasar, Şoseaua Pandurilor, apoi traseul de ducere. Duminică autobuzele liniilor amintite vor reveni pe traseele de bază.

Elton John, în vârstă de 63 de ani, va concerta în Capitală, sâmbătă, începând cu ora 20.00, în Piaţa Constituţiei. Elton John a mai cântat în Bucureşti, pe 21 iunie 2003.

Elton Hercules John, cu o carieră muzicală de peste cinci decenii, s-a născut pe 25 martie 1947, sub numele de Reginald Kenneth Dwight. A început să cânte încă din 1961, în trupa Bluesology. A vândut peste 250 de milioane de albume, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi din istorie. A fost numit cavaler în 1998. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "Nikita", "Sacrifice", "Candle In the Wind", "Don't Go Breaking My Heart", "Something About the Way You Look Tonight", "Sorry Seems to Be the Hardest Word". Din 2006, când a lansat albumul "The Captain & the Kid", artistul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 40 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 54 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°