Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula nu a facut inca victime

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 11 iunie 2010 ·

Daca pentru unii oameni temperaturile ridicate din aceste zile sunt o adevarata binecuvantare, nu la fel pot spune persoanele cardiace, mai ales cele varstnice, care sunt nevoite sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului in casa. In unele localitati din apropierea municipiului Pascani, astfel de cazuri au inceput sa apara tot mai des, unde aproape zilnic sunt adusi la spitale persoane cu afectiuni cardiovasculare, diabet sau obezitate. Potrivit directorului Spitalului Municipal, dr. Costica Panzaru, deocamdata la Pascani nu au fost probleme grave cu persoane care sa fi suferit de pe urma caldurii din ultimele zile. "Deocamdata, nu am avut pacienti care sa se fi prezentat la noi cu diferite simptome cauzate de caldura de afara. Poate nu a fost atat de cald la Pascani, incat oamenilor sa li se faca rau. Poate pascanenii stiu cum sa se protejeze de aceasta canicula. Pacientii din spitale nu se pot plange de caldura de afara, mai ales ca saloanele sunt dotate cu aer conditionat. Deci deocamdata nu sunt probleme", a declarat dr. Costica Panzaru. Doctorii recomanda oamenilor ca in aceasta perioada de canicula sa evite expunerea la soare in timpul amiezii. In cazul in care sunt nevoiti sa o faca, este necesar sa consume foarte multe lichide si sa poarte haine lejere. De asemenea, nu se recomanda practicarea unor activitati fizice intense si este necesar sa se acorde o atentie foarte mare la alimentatie. In aceasta perioada nu sunt indicate mancarurile foarte mult condimentate. De asemenea, consumul de alimente grase solicita intens sistemul digestiv si scade capacitatea organismului de a se proteja de temperaturile ridicate.

Daca pentru unii oameni temperaturile ridicate din aceste zile sunt o adevarata binecuvantare, nu la fel pot spune persoanele cardiace, mai ales cele varstnice, care sunt nevoite sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului in casa. In un

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 19 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 45 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

FRF a decis modificarea datei de disputare a Supercupei României

Mediafax acum 31 minute
„În urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României şi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă, aferente sezonului 2025-2026. Pentru a asigura o perioadă optimă de p

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum o ora
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 17 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°