Vicepreşedintele Comisiei de afaceri externe a PE (AFET), Ioan Mircea Paşcu, a declarat, joi, la conferinţa "O abordare cuprinzătoare a Uniunii Europene împotriva pirateriei", că o soluţie pe termen lung pentru combaterea pirateriei maritime trebuie să abordeze problemele critice de pe continentul african. Paşcu a fost moderatorul panelului vizând perspectiva PE asupra acestei tematici, panel care a reunit reprezentanţi marcanţi ai Comisiilor de politică externă, pescuit (preşedinte), securitate şi apărare (vice-preşedinte), buget (vice-preşedinte).
"Felicit Preşedinţia Spaniolă pentru succesele realizate în promovarea unei abordări cuprinzătoare a Uniunii Europene în lupta împotriva pirateriei. Cred că PE poate contribui şi mai substanţial la o abordare cuprinzătoare a UE împotriva pirateriei maritime, având în vedere noile sale responsabilităţi în domeniul politicii externe, stabilite de Tratatul de la Lisabona", a declarat europarlamentarul PSD.
În viziunea eurodeputatului, "o soluţie pe termen lung pentru combaterea pirateriei maritime trebuie să abordeze problemele critice de pe continentul african. Ne vom focaliza asupra provocărilor la care trebuie să răspundă Somalia ca stat eşuat, dar şi asupra ameninţărilor la adresa securităţii internaţionale care sunt generate în acest stat şi în regiune".
"Este clar că problema pirateriei are foarte multe faţete. Nu vom avea succes dacă nu vom acţiona complementar. Avem nevoie de o perspectivă cuprinzătoare care să includă atât cooperarea dintre instituţii - Parlament, Consiliu, Comisie şi statele membre cât şi şi din interiorul acestor actori care participă la eforturilor anti-piraterie", a afirmat Paşcu.
Potrivit deputatului european, "Dezbaterile noastre au evidenţiat o serie de elemente cheie pentru abordarea viitoare a Uniunii: necesitatea distrugerii reţelelor globale prin care