Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu parastas la usa si cu potenta in geanta Profesor consilier local PNL, prins cu pantalonii in vine

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Consilier local şi profesor de istorie de peste 30 de ani, dascălul Dumitru Ion, prins în flagrant în pădurea Babadag cu pătura, prezervativele şi pastilele pentru potenţă sexuală după el, s-a aruncat la mila Curţii de Apel Constanţa, implorând eliberarea. Printre argumentele aduse de bărbat pentru a fi judecat în stare de libertate, se numără şi faptul că urma să pregătească parastasul tatălui său.

Caz cutremurător, ajuns pe masa Curţii de Apel Constanţa: Dumitru Ion, zis Bărbuţă, profesor de istorie la Grupul Şcolar Dimitrie Cantemir din Babadag, dar şi consilier local al comunei Baia, din partea PNL, a fost prins în flagrant în pădurea Babadag. Autorităţile au consemnat că, la momentul la care a fost depistat de organele de poliţie, dascălul avea asupra sa o pătură, mai multe prezervative şi o cutie cu pastile pentru potenţă sexuală. Potrivit anchetatorilor tulceni, profesorul a fost denunţat de o elevă de-a sa, din clasa a XII-a, care susţine că, de trei ani de zile, Dumitru Ion o lăsa corigentă pe primul semestru la Istorie, pentru ca în al doilea semestru, să îi încheie o medie mai mare, în schimbul unor sume de bani.

„Drăguţă, prietenoasă şi foarte sexy"

Roxana Cristina Costache, eleva care l-a dat pe profesor pe mâna legii, a susţinut, în faţa poliţiştilor, că de când părinţii ei nu mai lucrau în Italia, a rămas datoare la dascăl, cu 250 de euro, din cursul anului trecut, iar cu suma pretinsă anul acesta, totalul ar fi de 500 de euro, bani pe care i-ar fi pretins profesorul pentru a-i încheia favorabil media, astfel încât liceana să poată susţine examenul de bacalaureat. Mai mult, potrivit interceptărilor convorbirilor avute de cei doi, reiese, potrivit anchetatorilor, că profesorul ar fi solicitat şi anumite favoruri sexuale, existând, în acest sens, înregistrări ale unor conversaţii cu conotaţii explicit sexuale. În ceea ce-o priveşte pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum o ora
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 minute
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

O mare de suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln. România va înfrunta Belgia pentru un loc în optimile Euro 2024 - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal. “Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum o ora
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum o ora
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 6 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

33°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°