Suntem în luna copilului şi tot aud poveşti triste cu copii pentru oamenii mari. Că sunt abuzaţi, că sunt singuri, că abandonează şcoala. Sunt oameni vizibili în societate care militează pentru drepturile copiilor. Se investesc bani în campanii pentru a responsabiliza oamenii cetăţii. Nu văd nici un efect.

Nu există dimineaţă în care să nu văd la metrou copii care fac bani. Fie că sunt vânzători ambulanţi sau cerşetori, aceşti copii se perindă pe sub privirile călătorilor, oameni activi social, care în mod sigur au o atingere mai mică sau mai mare cu mesajul campaniilor care susţin drepturile copiilor. De cele mai multe ori, aceşti călători sunt indiferenţi. În cele mai bune cazuri, cumpără un pachet cu şerveţele.

Într-o dimineaţă, stăteam pe bancă aşteptând metroul la Piaţa Gorjului alături de Georgiana şi am întrebat-o dacă nu ar trebui să meargă la şcoală în loc să vândă şerveţele şi brichete la metrou. Mi-a zis că n-o lasă părinţii. Are 13 ani şi i s-a spus că trebuie să vândă. Ştie să socotească. Suficient încât să fie aruncată pe piaţa vânzătorilor ambulanţi. Ar vrea să meargă la şcoală dar… Şi nu a mai continuat. Şi-a dat seama că vorbeşte cu o străină care nu ar trebui să-i afle povestea. Dar pe faţa ei tristă se citea regretul că nu-şi poate continua şcoala. Am stabilit cu ea să-i dau bani de prăjitură de fiecare dată când ne vedem.

Apoi, în altă dimineaţă, un negruţ pişpiriu de nici 10 ani intră în vagon cu un căţel în braţe. Spune cuvios rugăciunea alergând după căţel pe sub scane. Îl prinde în braţe şi încheie ruga cu: Ajutaţi-mă să iau şi eu nişte lapte pentru ăsta mic... Am râs. Nu m-am putut abţine. Nu ştiu dacă el apucase să-şi bea laptele în dimineaţa respectivă, dar cerea ajutorul celor din jur pentru micuţul blănos. Foarte simpatic. Oamenii au fost însă de piatră. Nici măcar ruga unui copil pentru un animăluţ nu i-a impresionat.