Intervenţiile chirurgicale de mărire a sânilor devin din ce în ce mai populare şi în ţara noastră, femeile apelând la acestea din motive estetice, din considerente medicale sau din motivaţii de ordin psihologic. Iată ce trebuie să ştiţi înainte de a vă hotărî să recurgeţi la implanturi mamare pentru a vă simţi mai bine în propria piele.
Conform definiţiei de manual, operaţia de mărire a sânilor reprezintă o intervenţie chirurgicală estetică sau reconstructivă menită să crească circumferinţa şi volumul bustului. Operaţia se efectuează sub anestezie locală sau generală şi presupune implantarea sub muşchii pectorali a unei proteze umplute cu gel de silicon, ser fiziologic sau soluţie salină. Implanturile mamare pot creşte dimensiunea bustului cu cel puţin o măsură, iar durata lor de viaţă este de minimum zece ani, perioadă după care protezele mamare trebuie schimbate.
Motivaţii pentru mărirea sânilor
În general, dacă nu există probleme grave de ordin psihologic, operaţia de mărire a sânilor poate fi făcută de orice femeie care consideră acest pas necesar. Totuşi, există o limită de vârstă pentru această intervenţie chirurgicală. Întrucât pot apărea anumite riscuri legate de anestezie, femeilor care au depăşit vârsta de 50 de ani nu le este recomandat să îşi pună implanturi mamare.
Motivele pentru care doamne şi domnişoare din întreaga lume aleg să recurgă la chirurgia estetică pentru a-şi remodela bustul sunt diverse şi variază de la caz la caz.
Atunci când motivaţiile sunt de ordin estetic, în general, femeile recurg la intervenţiile de mărire a sânilor pentru a corecta un defect al acestora sau o diferenţă vizibilă de dimensiune ori pentru a reface echilibrul siluetei atunci când Mama Natură nu le-a înzestrat cu un bust generos. Pe de altă parte, intervenţia chirurgicală la nivelul bustului nu presupune numai mărirea a