Norocul meu că am copilărit într-o stupină. Nu doar că m-am obișnuit cu zumzetul roiurilor de albine, dar l-am asimilat ca fiind într-atât de natural și odihnitor încât nu aveam nici o problemă să dorm într-o astfel de ambianță. Așa încât ”infernul” creat de vuvuzele nu-mi provoacă decât o amintire nostalgică .
Și tot nostalgia m-a cuprins și la meciul de deschidere al Campionatului Mondial. Pentru că selecționata Africii de Sud aduce al naibii de mult cu România World Cup-ului 94. Aceeași lentoare aparentă, adormitoare însă pentru adversari (poate o fi la mijloc și influența roiului de vuvuzele), și aceleași contra-atacuri din două-trei pase care îi lăsau (ce vremuri) pe Răducioiu și Ilie Dumitrescu singuri cu portarul. Ba chiar și Khune are ceva din reflexele lui Prunea și Stelea completate de aceeași naivitate pe centrări. Doar Hagi joacă la mexicani și îl cheamă dos Santos. E însă un Hagi din perioada de căutări, nu cel din perioada de maximă maturitate.
Dar nu le pot avea sud-africanii pe toate: și Campionatul Mondial acasă, și antrenor campion mondial, și vuvuzela, și pe lângă toate astea și un Hagi. Însă chiar și așa, dacă Modise și Mphela ar fi avut măcar un centimetru din norocul lui Iordănescu ar fi fost acum la 10 milimetri de depășirea fazei grupelor. Franța și Uruguay nu au niciun motiv să doarmă liniștite.
***
P.S. Iar când mingea trimisă de Tshabalala s-a dus, fără să se rotească în aer, direct în vinclul porții mexicane, tot de un vinclu din 94, cu Columbia, mi-am amintit.
***
Mai multe texte de sport pe sportvox.ro
Norocul meu că am copilărit într-o stupină. Nu doar că m-am obișnuit cu zumzetul roiurilor de albine, dar l-am asimilat ca fiind într-atât de natural și odihnitor încât nu aveam nici o problemă să dorm într-o astfel de ambianță. Așa încât ”infernul” creat de vuvuzele nu-mi provoacă decât