Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu: Opoziţia vrea ca România să fie îndatorată Rusiei şi Chinei

Publicat in Romania Libera, duminică 13 iunie 2010 ·

Vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu, susţine că, opunându-se acordului cu Fondul Monetar Internaţional, social-democraţii şi liberalii din parlamentul României propun ţării "alternativa de a deveni debitorii Federaţiei Ruse şi ai Chinei şi revenirea la modelul economic şi social care i-au scos pe români în stradă la Revoluţie", informează Realitatea TV.

"Am luat act cu dezamăgire de poziţia încăpăţânată a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a refuza chiar şi în al doisprezecelea ceas să intre în legalitate prin convocarea regulamentară a Biroului Permanent al Senatului sâmbătă, 12 iulie. Prin această decizie discreţionară, Mircea Geoană a ales să joace rolul de pion al PSD şi nu de om de stat. Este cu atât mai degradantă această poziţie a sa cu cât, în ziua în care ar fi trebuit să aşezăm procedura moţiunii de cenzură în cadrul constituţional, preşedintele Senatului ne dădea o nouă mostră de iresponsabilitate politică prin declaraţiile făcute la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Federaţiei Ruse", afirmă Boagiu într-un comunicat, reacţionând faţă de declaraţiile preşedintelui Senatului potrivit cărora relaţiile României cu Federaţia Rusă sunt blocate şi ar avea nevoie de "mai multă creativitate".

"Faptul că aceste declaraţii vin în aceeaşi zi în care preşedintele oficial al PSD, Victor Ponta, ne oferea soluţia-minune de ieşire a României din criză, prin colaborarea ţării noastre cu China, ilustrează cum văd liderii PSD alternativa la actualul guvern condus de Emil Boc, în cazul improbabil în care moţiunea de cenzură va fi validată", acuză Boagiu.

Care continuă: "Probabil că domnii Mircea Geoană şi Victor Ponta, proptiţi, din umbră, de şefii informali ai PSD, Adrian Năstase şi Ion Iliescu, vor să ne spună că, odată ajunşi la guvernare, ar denunţa acordul României cu FMI şi ar îndatora, în schimb, ţara, Federaţiei Ruse şi Chi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 24 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°