România a semnat cele mai multe contracte pentru accesarea de fonduri europene pentru proiecte mari de infrastructură, însă este ultima dintre statele europene în ceea ce priveşte absorbţia acestor fondurilor. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
„Noi suntem primii în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte semnarea de contracte pe programe mari de infrastructură. În momentul de faţă, numai la Ministerul Mediului avem 20 de contracte mari, care sunt, în general, în jur de 100 de milioane de euro. Suntem primii. Şi suntem printre ultimele ţări, din păcate, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor. Ce înseamnă acest lucru? Că încă nu ne-am dezmeticit, după intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, cum ar trebui să facem management mai performant al acestor contracte, după semnarea lor”, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Ministrul consideră că situaţia este cauzată de managementul deficitar al proiectelor.
Guvernul Boc şi-a asumat creşterea gradului de absorţie a fondurilor europene ca una dintre principalele responsabilităţi. De asemenea, reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene au subliniat că este imperios necesar ca România să absoarbă fonduri europene, pentru a depăşi criza.