Ţăranii n-au ieşit niciodată în stradă, să poarte pancarte scrise cu majuscule sau să scandeze lozinci cu rimă. Ţăranii n-au venit la Bucureşti cu trenul, să dea cu sapa-n cap cuiva. Ţăranii-şi îngroapă în batiste legate la colţuri pensiile de ceapişti şi trăiesc din ce le dă Dumnezeu. Un fir de ceapă, o roşie, câteva ouă.
Ţăranii noştri şi-au dărâmat cuptoarele din curte şi-şi cumpără pâine cu cocă cleioasă, de la buticul din centrul satului. Pe ei nu-i invită nimeni la talk-show-uri, nici măcar în gradena cu public, să-i întrebe dacă mai trăiesc, dacă-i doare ceva, dacă au după ce să bea apă. Ţăranii români mai există doar în evidenţa populaţiei. În statistici, în barometre şi, o dată la patru ani, în calculele candidaţilor care-mpart găleţi brenduite, ulei şi zahăr, votanţilor din mediul rural.
Ţăranii noştri apar la televizor în emisiunea "Schimb de mame", la inundaţii, când cad casele din chirpici peste ei, sau de Paşte, să povestească, întru impresionarea telespectatorului de la oraş, cum se încondeiază ouăle. Ţăranii români peste care au trecut, în 20 de ani, secete, potopuri şi liote de guvernanţi, una mai lacomă şi mai incapabilă decât alta, abia se ţin pe picioare. Ţăranii noştri sunt românii nimănui.
De astăzi, "Jurnalul Naţional" şi dumneavoastră, cititorii noştri, ne întoarcem împreună la ţară. Aşa cum, în vreme de necaz, ne întoarcem înspre Biserică şi la Dumnezeu. Ne întoarcem la ţară, pentru că în satele sărăcite şi nemaibăgate de nimeni în seamă e sufletul României. De aici trebuie să reîncepem să trăim, dacă vrem să ne mai vindecăm vreodată...
Ţara începe de la ţară. Aici ne sunt rădăcinile. Ca să smulgi un copac din pământ, îi tai rădăcinile. Îngenuncherea României a fost posibilă prin distrugerea, sistematică, a satului românesc. Prin batjocorirea ţăranilor, care-şi muncesc astăzi pământul pe datorie şi din respect, fără să ai
