Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţara începe la ţară

Publicat in Jurnalul, luni 14 iunie 2010 ·

Ţăranii n-au ieşit niciodată în stradă, să poarte pancarte scrise cu majuscule sau să scandeze lozinci cu rimă. Ţăranii n-au venit la Bucureşti cu trenul, să dea cu sapa-n cap cuiva. Ţăranii-şi îngroapă în batiste legate la colţuri pensiile de ceapişti şi trăiesc din ce le dă Dumnezeu. Un fir de ceapă, o roşie, câteva ouă.

Ţăranii noştri şi-au dărâmat cuptoarele din curte şi-şi cumpără pâine cu cocă cleioasă, de la buticul din centrul satului. Pe ei nu-i invită nimeni la talk-show-uri, nici măcar în gradena cu public, să-i întrebe dacă mai trăiesc, dacă-i doare ceva, dacă au după ce să bea apă. Ţăranii români mai există doar în evidenţa populaţiei. În statistici, în barometre şi, o dată la patru ani, în calculele candidaţilor care-mpart găleţi brenduite, ulei şi zahăr, votanţilor din mediul rural.

Ţăranii noştri apar la televizor în emisiunea "Schimb de mame", la inundaţii, când cad casele din chirpici peste ei, sau de Paşte, să povestească, întru impresionarea telespectatorului de la oraş, cum se încondeiază ouăle. Ţăranii români peste care au trecut, în 20 de ani, secete, potopuri şi liote de guvernanţi, una mai lacomă şi mai incapabilă decât alta, abia se ţin pe picioare. Ţăranii noştri sunt românii nimănui.

De astăzi, "Jurnalul Naţional" şi dumneavoastră, cititorii noştri, ne întoarcem împreună la ţară. Aşa cum, în vreme de necaz, ne întoarcem înspre Biserică şi la Dumnezeu. Ne întoarcem la ţară, pentru că în satele sărăcite şi nemaibăgate de nimeni în seamă e sufletul României. De aici trebuie să reîncepem să trăim, dacă vrem să ne mai vindecăm vreodată...

Ţara începe de la ţară. Aici ne sunt rădăcinile. Ca să smulgi un copac din pământ, îi tai rădăcinile. Îngenuncherea României a fost posibilă prin distrugerea, sistematică, a satului românesc. Prin batjocorirea ţăranilor, care-şi muncesc astăzi pământul pe datorie şi din respect, fără să ai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / Doi pacienţi, la Spitalul Floreasca / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 52 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum 59 minute
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 40 minute
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 36 minute
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum o ora
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum o ora
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

VIDEO Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel - JO 2024, tot mai aproape

HotNews acum o ora
Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, informează mass-media franceză, citată de Agerpres. Jocurile Olimpice de la ParisFoto: J.E.E / Sipa Press / Profimedia Cercurile,

Dedeman: În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani / Magazinul respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare

G4Media acum 53 minute
Dedeman a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani. Compania menționează că magazinul respecta toate normele de

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 5 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

live de la ora 21:00 România - Liechtenstein, ultimul amical al „tricolorilor” înainte de EURO 2024 » Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu + Cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România - Liechtenstein, ultimul amical al naționalei înainte de EURO 2024 din Germania, care va începe pe 14 iunie, are loc astăzi, 7 iunie, de la ora 21:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Antena 1. România (4-2-3-1): Selecționer: Liecht

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°