Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatul Cantacuzinilor, in ruina

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 14 iunie 2010 ·

Statisticile retrocedarii imobilelor apartinand unitatilor scolare, intocmita in urma cu cativa ani de Inspectoratul Scolar Judetean, arata Clubul Copiilor din Pascani si terenul aferent acestuia drept figurand pe lista imobilelor pierdute in instanta in favoarea proprietarilor Bratianu. De atunci si pana in prezent, a inceput o serie de negocieri intre familia Bratianu si primarie. Desi nu s-a ajuns la nici o intelegere concreta, actuala cladire se afla in paragina, necesitand reparatii capitale urgente. Proprietarii cladirii nu par a fi interesati de a investi in reabilitarea cladirii, iar conducerea primariei nu are nici o autoritate legala de a se implica. Cu toate ca la inceput Maria Bratianu, mostenitoarea proprietatii, a afirmat ca va lasa Clubul Copiilor municipalitatii, in cele din urma s-a razgandit. "Noi am discutat cu Maria Bratianu despre retrocedare. Intr-o prima faza a fost de acord sa ne lase, in continuare, Clubul Copiilor, dar dupa un timp s-a razgandit cu privire la acest lucru. Am incercat in continuare sa negociem cumva sa ramana aceasta cladire pascanenilor, dar nu am mai reusit sa dam de dumneaei", preciza cu ceva timp in urma fotul primar al municipiului Pascani, actualul deputat Neculai Ratoi. Dupa o perioada indelungata de tacere, Maria Bratianu a trimis pe adresa primariei o scrisoare prin care specifica faptul ca este dispusa sa vanda administratiei locale proprietatea pe care o detine in centrul orasului, pentru suma de 520.000 euro. Actualul primar, Grigore Craciunescu, vrea sa transforme imobilul in muzeu, dar nu exista destui bani la buget pentru achizitionarea cladirii.

Statisticile retrocedarii imobilelor apartinand unitatilor scolare, intocmita in urma cu cativa ani de Inspectoratul Scolar Judetean, arata Clubul Copiilor din Pascani si terenul aferent acestuia drept figurand pe lista imobilelor pierdute in instanta in fa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 6 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°