Lumea prezentului cunoaşte două puteri globale aflate în declin-Rusia si SUA- si două emergente- China (cu avantajele sale politice si militare si dezavantajele sociale si economice) si Uniunea Europeană (cu avantajele sale economice si sociale si cu dezavantajele sale politice si militare). Celelalte "stele în ascensiune" se află încă mult în spatele acestui grup.

Ridicarea Chinei este de neoprit. Singurul rezultat al unei politici menite a încetini emergenţa Chinei ca putere globală o poate doar împinge pe aceasta să renunţe la tradiţiile sale ne-expansioniste (a se citi ne-exclusiviste) si să devină naţionalistă în loc să devină universalistă. Acest lucru ar creste riscul de confruntare mondială cu consecinţele aferente în termeni de instabilitate si insecuritate.

Ascensiunea UE nu poate fi oprită decât de europeni înşişi. Acest lucru va depinde de rezultatul principalelor contradicţii europene ale prezentului, în speţă: i. contradicţia între autohtonismul creştin al ideologiilor conservatoare si internaţionalismul secular al ideologiilor progresiste; ii. contradicţia între adevărata guvernantă economică transnaţională de natură oligarhică (ocultă si înclinată spre speculaţie) si guvernanta transnaţională emergentă socială (si economică) cu o natură democratică (transparentă si orientată spre producţie); iii. contradicţia între egoismul naţional al Statelor Membre si solidaritatea transnaţională a comunităţii europene (între democraţia naţională si cea transnaţională); iv. contradicţia între statele mai dezvoltate si mai sigure din nord-vestul UE si cele mai puţin dezvoltate si mai puţin sigure din sud-estul Uniunii. Acest amalgam de contradicţii are o complexitate care s-ar putea dovedi eventual benefică pentru dezvoltarea UE deoarece ar putea duce la o definire mai dramatică a opţiunii între război si pace în Europa.

Rusia si China au o s