Contra Australiei (scor 4-0), Germania a oferit un show ofensiv fără precedent, susţinut de jucători de naţionalităţi diverse. Un tunisian, un turc, doi polonezi, un brazilian, un bosniac şi un spaniol au pus umărul la cea mai frumoasă victorie obţinută de Germania în ultimii ani la un turneu final mondial.
Ne obişnuisem cu un „Mannschaft" creat după chipul şi asemănarea căpitanului ei Michael Ballack, adică o echipă robustă, disciplinată, cu puţine execuţii tehnice şi, nu în ultimul rând, norocoasă.
După meciul pe care l-am văzut luni seară la Durban, „norocul" Germaniei pare să fie de această dată ghinionul lui Ballack. Accidentat, fostul mijlocaş al lui Chelsea a rămas acasă şi a „dezlegat" o naţională care stă acum în geniul puştilor Özil, Müller şi Khedira.
„N-am mai avut o asemenea prestaţie din 1990, de la generaţia lui Matthäus şi Klinsmann care a luat titlul mondial", mi-a spus, euforic, unul dintre jurnaliştii nemţi, imediat după meciul cu Australia. E adevărat, „cangurii" nu sunt un etalon în fotbalul mondial, dar scorul de 4-0 pare venit de pe altă planetă în condiţiile chinurilor la care au fost supuse până acum celelalte mari favorite ale Mondialului.
Omul meciului, un „turc"
Însă de-acum e clar: neexperimentata echipă a Germaniei şi-a depus candidatura la cucerirea trofeului. Chiar dacă nu a marcat, MVP-ul partidei a fost Mesut Özil, „turcul" de 21 de ani ale cărui pase au însemnat adevărate „pumnale" înfipte în defensiva australienilor.
Noua stea a fotbalului german i-a pus în valoare pe „polonezii" Klose şi Podolski, în timp ce la mijlocul terenului ordinea era asigurată de „tunisianul" Khedira. Un adevărat turn Babel, în care germanii get-beget nu s-au simţit deloc stingheri.
Astfel, căpitanul Lahm a „arat" flancul drept, consacratul Schweinsteiger s-a remarcat prin constanţă