În frontul larg al opoziţiei la măsurile de reducere drastică a salariilor şi a pensiilor se alătură şi o prestigioasă instituţie academică, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Este semnificativ de arătat că Institutul pentru calitatea vieţii a fost primul colectiv de cercetare format la 3 ianuarie 1990, răspunzând alături de democratizarea ţării unui ideal al Revoluţiei - creşterea bunăstării. Institutul livrează prin acest Raport o serie de date care impun o concluzie severă: în multe domenii esenţiale pentru calitatea vieţii, schimbările din ultimii 20 de ani nu indică un progres faţă de 1989, ci, dimpotrivă, paşi periculoşi înapoi. Scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane în 1990 la circa 4,6 milioane în 2010, cu salariul minim garantat mai mic decât în 1989, dezagregarea sistemelor publice de sănătate şi educaţie sunt doar câteva dintre reperele acestui recul dramatic cu implicaţii pentru stabilitatea socială în ansamblu, dar şi pentru destinele individuale.

În perioada de criză acută pe care o traversează economia multor regiuni ale lumii s-a adus în discuţie rolul statului, al implicării sale în economie şi societate. Teoreticienii Dreptei, ai liberalismului anarhic vor să impună ideea că "statul este prea mare şi trebuie făcut mai mic". Raportul Academiei Române spune că se porneşte de la o ipoteză care falsifică realitatea socială, iar "serviciile publice sunt etichetate negativ, ca fiind consumatoare inutile de resurse". Cu o pondere a veniturilor de 32,8% din PIB şi a cheltuielilor de 36,1% din PIB, România se plasează pe ultimul loc în Europa. Aceasta arată că România nu are un stat prea mare, ci este statul cel mai mic din Europa, la mare distanţă de statele europene. În România, sectorul public social este primul sacrificat, reacţia guvernării actuale fiind inversă, încercând să echilibreze bugetul prin tăieri mas