Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul, aproape static, pe un fond optimist in Europa. Dealer: A fost liniste totala. Volume mici, ordine putine

Publicat in HotNews, luni 14 iunie 2010 ·

Leul s-a depreciat cu 0,71 de bani in sedinta de luni, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 4,2234 lei/euro, fata de 4,2163 cat fusese anuntat vineri. Dealerii pun aceasta usoara depreciere pe seama miscarilor dolar/euro. "Leul s-a miscat in ambele directii. Au fost secvente in care se aprecia, dupa care urmau perioade de depreciere. Miscarile de apreciere se datorau optimismului din piata. Bursele sunt pe verde, despre Spania se aude ca nu va accesa imprumutul pus la dispozitie, monedele regionale inregistrau si ele aprecieri in partea a doua a zilei", a declarat pentru HotNews dealerul unei banci comerciale locale.

Potrivit dealerului citat, volumele tranzactionate luni au fost reduse, piata locala fiind putin adanca. "A fost liniste totala in piata. Volume mici, ordine putine. Sa vedem cum vor reactiona pietele maine, dupa discutarea motiunii. Toti stau si asteapta sa vada care va fi rezultatul votului. Deocamdata constat prudenta jucatorilor", a mai declarat sursa citata.Cursul leu/dolar a scazut cu 3,15 bani, pana la 3,4460 lei/dolar. Pe piata internationala, dolarului s-a depreciat aproape constant, de la 1,2111 la 1,2258 dolari/euro.

In piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt incadrau rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an.

Astfel, in prima parte a zilei, BNR a afisat un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 6,04% pe an, in crestere fata de nivelul de vineri de 5,81%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 6,54%, de la 6,31% in sedinta precedenta.

Leul s-a depreciat cu 0,71 de bani in sedinta de luni, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 4,2234 lei/euro, fata de 4,2163 cat fusese anuntat vineri. Dealerii pun aceasta usoara depreciere pe seama miscarilor dolar/euro. "L

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum o ora
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

BEC şi AEP: Suspendarea procesului electoral, procedură neprevăzută de lege

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marţi o circulară către Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană şi Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 –

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum o ora
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum 59 minute
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 4 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Vremea

București
acum

31°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°