Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltean: Votul pentru CC, dovadă că majoritatea există, moţiunea de cenzură va fi respinsă

Publicat in Romania Libera, marți 15 iunie 2010 · ·

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PDL Ioan Oltean, a declarat, la finalul şedinţei de plen pe care a condus-o şi în care Mircea Ştefan Minea a fost desemnat judecător la CC, că votul demonstrează că majoritatea parlamentară există şi că moţiunea de cenzură va fi, marţi, respinsă, potrivit Mediafax.

"Votul de azi este o dovadă că majoritatea parlamentară există. Cu siguranţă moţiunea de cenzură va fi respinsă", a spus Oltean.

El a ţinut, în finalul procedurii de vot, să prezinte scuze pentru atitudine, în caz că a supărat pe cineva.

"Cer scuze dacă în şedinţa de ieri şi de azi, prin cuvintele mele, am supărat pe cineva. Cer scuze deputatului Radu Moldovan şi celorlalţi care, prin atitudinea mea, s-au simţit într-un fel sau altul lezaţi", a spus Oltean.

La rândul său deputatul PSD Aura Vasile a ţinut să menţioneze că regretă dacă unele expresii folosite în şedinţă au fost mai dure. "Ne pare rău dacă expresiile au fost mai dure. Ştiaţi că votul a fost neconstituţional şi nu trebuia reluat", a spus Aura Vasile.

Deputaţii din arcul guvernamental au reuşit, luni noapte, în şedinţa maraton de reluare a votului de numire a unui judecător la CC, să cumuleze majoritatea calificată necesară, de 168 de voturi, pentru a-şi impune propriul candidat, în condiţiile în care PSD şi PDL s-au abţinut de la vot.

Cele două Camere ale Parlamentului au programată , marţi dimineaţă, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraţilor nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie considerat demis.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PDL Ioan Oltean, a declarat, la finalul şedinţei de plen pe care a condus-o şi în care Mircea Ştefan Minea a fost desemnat judecător la CC, că votul demonstrează că majoritatea parlamentară există şi că moţiu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 33 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 56 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 42 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 50 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 56 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 35 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°