Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Dezvoltării dă Oradiei 1,5 milioane de lei pentru anveloparea blocurilor

Publicat in Bihoreanul, marți 15 iunie 2010 ·

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, primarul Ilie Bolojan a anunţat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a angajat că va aloca municipalităţii orădene nu mai puţin de 1.510.000 lei pentru anveloparea blocurilor de locuinţe, adică limita maximă în care se pot contracta lucrări. Edilul şef a explicat că, deşi Guvernul nu are în prezent aceşti bani, practic, îşi asumă obligaţia ca anul următor să îi plătească, în primul trimestru.

MDRT a solicitat municipalităţii transmiterea listei nominale cu obiectivele de investiţii a căror valoare totală să se încadreze în limita sumelor alocate prin creditele de angajament. Conform condiţiilor impuse, vor fi executate cu prioritate lucrările de reabilitare termică la blocurile de locuinţe construite din beton.

"Avem 27 de blocuri cu toate documentele semnate, dar anul acesta, în primă fază, vom scoate la licitaţie 15. Dacă lucrările de anvelopare vor fi adjudecate la un preţ mic, municipalitatea va scoate la licitaţie încă 5 blocuri" a spus Ilie Bolojan.

Potrivit primarului, lista celor 15 blocuri care vor fi reabilitate din banii de la MDRT va fi făcută publică săptămâna următoare şi tot atunci se va anunţa şi data la care se va organiza licitaţia.

Banii alocaţi de MDRT reprezintă doar 50% dintre costurile proiectului, restul sumelor fiind acoperite de municipalitate (30%) şi de orădenii care îşi anvelopează blocurile (20%).

Anul trecut, 9 blocuri din Oradea au demarat lucrări pentru reabilitare, în cadrul aceluiaşi proiect, fiind încă în curs de desfăşurare. Este vorba despre clădiri de pe străzile Galileo Galilei, B-dul Magheru, Lăpuşului, Aluminei, Splaiul Crişanei şi Predeal. Valoarea lucrărilor se ridică la 1,9 milioane de lei.

Totodată, alte 69 de locuri sunt în aşteptare pentru a se înscrie în programul de reabilitare termică.

Într-o conferinţă de presă susţin

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 46 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de cetăţenii Sectorului 1”, transmite pe Facebook George Cris

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum 53 minute
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Cod portocaliu de caniculă în București/16 județe din țară, sub avertizare ANM!

Gandul acum o ora
Potrivit unei avertizări trimise de Administraţia Naţională de Meteorologie, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei sunt sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Ate

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum o ora
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum 45 minute
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

Ionuţ Stroe: Prin tot ceea ce face acum, Clotilde Armand vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1. Nu poate accepta că a pierdut / Încearcă se creeze condiţiile, prin sabotaj şi haosul creat, pentru a delegitima votul oamenilor

News.ro acum 40 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, prin tot ceea ce face acum, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1 pentru că nu poate accepta că a pierdut. El mai spune că Cl

Începe Recensământul internaţional al berzelor albe. Se întâmplă o dată la 10 ani

Mediafax acum 2 ore
O dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internaţional, coordonat de Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii (NABU). 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ. În România, recensăm

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°