Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru al Comisiei Parlamentului European pentru afaceri economice şi monetare (ECON), a declarat luni, în plenul PE, că principala prioritate a unei strategii europene pentru pensii trebuie să fie garantarea unui standard de viaţă decent celor care s-au retras din viaţa activă, indiferent de situaţia politică a statelor membre. El a subliniat totodată importanţa soluţionării problemelor demografice şi bugetare cu care se confruntă Uniunea Europeană. Sabin Cutaş este raportor ECON pentru dosarul "Cartea verde privind pensiile", care urmează să fie dezbătut în PE în luna septembrie a.c.
"Comisia Europeană pregăteşte documentul 'Cartea verde privind pensiile', prin care executivul european va căuta să stimuleze dezbaterea pe tema unei strategii europene a pensiilor", a explicat Sabin Cutaş.
Potrivit eurodeputatului român: "liniile principale ale acestei strategii trebuie să urmărească soluţionarea problemelor demografice şi bugetare cu care se confruntă statele membre. Având în vedere îmbătrânirea populaţiei Uniunii Europene, presiunile exercitate asupra finanţelor publice vor creşte semnificativ în anii următori. Potrivit Eurostat, în 2060 proporţia celor de peste 65 de ani va reprezenta 30% din populaţia Uniunii, faţă de proporţia de 13% din prezent".
"Independent de situaţia politică din statele membre, prioritatea majoră a unei astfel de strategii trebuie să consiste în garantarea unui standard de viaţă decent celor care s-au retras din viaţa activă. Nu trebuie să uităm că pensionarii constituie un grup social captiv. Aceştia nu mai au, de multe ori, posibilitatea de a opta pentru o sursă alternativă de venit, precum angajarea, din cauza vârstei înaintate şi de aceea insist ca această prioritate să fie principalul obiectiv al acestui document", a declarat Cutaş făcând referire la măsurile de reducere a p