Francisc Kelemen, asociat al lui Ionelaş Cârpaci în ţepele cu terenuri luate cu acte false, a fost arestat ieri preventiv. Potrivit procurorilor, Kelemen a fost implicat în afacerile mudare cu terenuri ale lui Ionelaş şi ale reţelei sale. Kelemen a negat totul în faţa judecătorului, susţinând că nu a făcut decât să îl ajute într-o problemă minoră pe "prietenul" Cârpaci. Cu toate acestea a fost arestat preventiv.
Potrivit unor surse judiciare, Kelemen, absolvent al Facultăţii de Drept, era puntea de legătură între Ionelaş şi „pionii” de care era nevoie în afacere. „Sandner Ionel şi Francisc Kelemen erau cunoştinţe vechi, între aceştia fiind derulate mai multe afaceri imobiliare de notorietate, printre care figurând şi un proiect imobiliar de ridicare a unor construcţii pe care apoi să le vândă cu profit, cât şi alte afaceri imobiliare de cumpărare şi vânzare de terenuri în scop comercial”, explică un document judiciar relaţia dintre Kelemen şi Ionelaş.
Şmecherii imobiliare
În baza acestor legături, cei doi asociaţi au pus la punct obţinerea terenurilor cu acte false şi, prin câteva şmecherii, au reuşit să obţină dispoziţiile false de retrocedare pentru terenul de pe strada Ştefan cel Mare. Aici a intrat în schemă şi mai puternic Francisc Kelemen, care l-a găsit pe boschetarul maghiar Barabas Pal. Prin două procuri false, acesta a fost mandatat să vândă terenul. Procurile false au fost traduse de un traducător autorizat din Ungaria, la rugămintea lui Kelemen Francisc. Între timp, traducătorul maghiar a decedat.
Ramai pe timisoara.adevarul.ro pentru a vedea cum au fost folosite relaţiile lui Kelemen la notari, dar şi luxul în care trăieşte acesta
Citeşte şi:
Fostul procuror general al României, Mircea Criste, în vizită la şeful procurorului care îi anchetează nevasta