„Briliantul” poate scăpa de datoria de 17 milioane de euro pe care o are faţă de clubul Chelsea Londra doar dacă renunţă la cariera de fotbalist. Sursa: AP PHOTO
Lui Adrian Mutu (31 de ani) îi merge din rău în mai rău. Aflat în stare de suspendare până la finalul lunii octombrie, „Briliantul” a mai primit ieri o veste teribilă: Tribunalul Federal al Elveţiei a anunţat că menţine decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne, care îl obligă pe fotbalist să plătească clubului Chelsea suma de 17.173.990 de euro.
Iniţial, englezii solicitaseră o despăgubire de 22 de milioane de euro, dar, ulterior, FIFA a decis diminuarea cuantumului. Victor Becali, impresarul jucătorului, nu acceptă decizia luată ieri. „Vom discuta cu avocaţii jucătorului, pentru a vedea ce mai este de făcut. Foarte probabil, se va deschide un proces la Curtea Europeană”, a spus Becali.
Vrea să mai tragă de timp
După scandalul „Cocaina”, Mutu a fost recuperat de Juventus, apoi a ajuns la Fiorentina şi s-a reabilitat din punct de vedere sportiv. Însă trecutul îl urmăreşte pe „Briliant”, iar acesta nu are decât două perspective. Prima ar fi ca avocaţii lui să tărăgăneze lucrurile pe termen mediu, pentru ca jucătorul să-şi continue cariera. Totuşi, e greu de crezut că Mutu îşi va mai găsi o echipă la care să evolueze, ţinând cont de problemele pe care le are în spate.
Cea de-a doua decizie pe care o poate lua este să abandoneze cariera de fotbalist la 31 de ani. În acest caz, scapă automat de coşmarul celor 17 milioane de euro pe care le datorează echipei Chelsea.
„Dacă ar agăţa ghetele-n cui, nu ar mai cădea sub incidenţa deciziei tribunalelor sportive şi a FIFA. Dacă va continua să joace, dar nu va plăti, riscă să fie suspendat”, ne-a declarat Cristian Bivolaru, fost oficial FRF.
Nu riscă judecata în civil
Şi avocatu