Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Trebuie sa invatam din determinarea Estoniei de a adopta euro si sa gasim calea de mijloc intre ambitie si prudenta”, spune Cutas

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 iunie 2010 ·

Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru al Comisiei Parlamentului European pentru afaceri economice şi monetare (ECON), a declarat, în plenul PE, că aderarea Estoniei la Zona Euro2011 vine să întărească Uniunea Economică şi Monetară într-un moment critic. De asemenea, eurodeputatul a subliniat faptul că adoptarea euro de către Estonia are o dimensiune simbolică, reprezentând un exemplu pentru ţările din Est, aflate momentan în incapacitatea de a respecta criteriile pentru adoptarea euro. Intervenţia lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind adoptarea de către Estonia a monedei euro la 1.01.2011. la 1 ianuarie

Potrivit lui Sabin Cutaş: "la debutul crizei economice în UE, ţările baltice au fost printre cele mai grav afectate. Tigrii baltici deveneau, după un boom economic de câţiva ani, bolnavii Europei. Iată, însă, că într-un timp record, Estonia se pregăteşte să devină membră a Zonei Euro. Aderarea acesteia vine să întărească Zona Euro într-un moment critic".

Deputatul european consideră că "este de apreciat ambiţia Estoniei de a adopta moneda unică în ciuda crizei care nu a ocolit-o, dar căreia a ştiut să-i facă faţă cu măsuri de austeritate şi de disciplină fiscală prompte. Deşi puternic lovite de criză, ţările baltice au avut avantajul unei datorii publice reduse, ceea le-a furnizat un grad sporit de flexibilitate pentru împrumuturi externe. Este un lucru de reţinut, având în vedere că raportul dintre datoria publica şi PIB-ul Estoniei este de 7,2%, cu mult sub valoarea de referinţă de 60%".

"Cred că este timpul sa învăţăm din lecţiile crizei europene şi ale determinării estone şi să reuşim să gasim calea de mijloc între ambiţie şi prudenţă. Totuşi, în cadrul acestui proces, nu avem dreptul să neglijăm componenta socială a trecerii la euro. Experienţa statelor ce au aderat anterior indică riscuri majore priv

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 7 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°