Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O casă cumpărată cu banii pentru un apartament

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 iunie 2010 ·

Periferiile oraşelor s-au dezvoltat mult în ultimii ani, fiind zonele preferate de dezvoltatorii imobiliari. Terenurile sunt incontestabil mai ieftine decât în oraş, lucru care poate face o casă să coste cât un apartament de două camere în centrul oraşului, spun specialiştii imobiliari.

Iar o asemenea ofertă este greu de refuzat. ­Totuşi, sunt câteva aspecte de care trebuie să ţineţi cont dacă vreţi să evitaţi neplăcerile după achi­ziţia unei case la marginea oraşului.

Presaţi de vremurile grele, constructorii de case vin cu oferte aproape ire­ale ca preţ. La târgurile imobiliare se oferă din ce în ce mai multe case la periferia oraşului care costă chiar şi 80-90.000 de euro. Nimeni nu poate rezista unui asemenea preţ, în condiţiile în care cu aceiaşi bani, în oraş, abia dacă îţi poţi cumpăra un apartament de trei camere.

Atenţie la neajunsuri!

În spatele unor preţuri foarte bune se pot ascunde neajunsuri demne de luat în seamă înainte de achiziţie.

„O casă ieftină este, în general, o casă care oferă un minimum de beneficii: o suprafaţă construită minimă de 100 mp şi un teren de 100 mp. În unele cazuri, terenul poate fi concesionat şi nu dat în proprietate cumpărătorului astfel încât să ajungă la preţul ăsta. Un dezvoltator trebuie să taie la sânge pentru a obţine preţul ăsta.", spune Titel Folea, reprezentantul Euroest.

Potrivit studiilor, o casă este confortabilă dacă are un minimum de 150 mp construiţi. Şi, de fapt, exact suprafaţa generoasă este unul dintre avantajele pe care ar trebui să le ofere o casă la periferie. Pentru că terenul este mai ieftin, poate fi achiziţionată o parcelă mai mare pe care să se facă o construcţie de dimensiuni rezonabile.

„Să luăm ca reper suma de 200.000 euro. Cu această sumă în Bucureşti îţi iei o casă cu un teren foarte mic, maximum 200-250 mp şi construcţia foarte mică. Cu aceiaşi ba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 14 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum o ora
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum o ora
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum 36 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum o ora
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Bărbat reținut după ce partenera sa s-a aruncat de la etaj în urma unui scandal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 18 minute
Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor, el fiind suspectat că, în timpul unui conflict, şi-a determinat partenera să se arunce de la etajul unui bloc. Femeia a supravieţuit, iar bărbatul va fi prezentat judecăto

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum o ora
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 4 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°