O "sursă" a controversatei unităţi de contraspionaj 0215 rupe tăcerea, vorbind în premieră despre activitatea celor care au dirijat lichidarea “golanilor” în iunie 1990. Sursa: Agerpres
Fila nescrisă a mineriadei ar putea începe aşa: în penitenciarul de maximă siguranţă din Giurgiu a eşuat un informator. Niţă Alămaru avea 18 ani, câţiva securişti în cercul de cunoştinţe şi ceva legături în subterana veteranilor ţărănişti atunci când Revoluţia a erupt.
La nici o lună distanţă a început să ofere informaţii contra bani. Multe informaţii şi mulţi bani. În ianuarie 1990 era unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Aşa că, Alămaru a fost distribuit în rolul calului troian.
Şase luni mai târziu, pe 14 iunie 1990, informatorul avea deja la activ câteva luni puse în slujba maşinăriei „doi şi-un sfert” (UM 0215), primul serviciu secret al României postrevoluţionare şi unul dintre actorii nevăzuţi ai celei mai sângeroase mineriade.
Mărturie din spatele gratiilor
Iunie 2010. O cheie cu dinţii tociţi intră în butucul încuietorii, răsucindu-se într-un sunet metalic. Telefoanele mobile au rămas la intrare, schimbate pe un jeton care e, simultan, permisul de intrare şi biletul spre libertate. Înăuntru au voie doar praful şi căldura sufocantă.
Din orice colţ al privirii se ridică rânduri de sârmă. Printre ochiurile gardurilor stau agăţate zeci de degete, ticăind în mişcări nervoase. Baletul uşilor pare nesfârşit: deschide, închide, deschide, închide. “Aţi uitat că sunteţi la închisoare aici?”. N-am uitat. Ce căutăm aici? O rotiţă din mecanismul infernal al mineriadei din iunie 1990.
Niţă Alămaru stă astăzi în spatele gratiilor, la cincizeci de kilometri de oraşul pe care „şefii” săi de altădată l-au îngenuncheat în iunie 1990. Condamnat la 12 ani de închisoare în 2007, pentru o crimă cu iz conjugal, Al
