Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatile cautate de absolventii de liceu

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 16 iunie 2010 ·

• Elevii de clasa a XII-a, desi mai au de sustinut inca trei probe din cadrul examenului de bacalaureat, s-au decis ce facultate doresc sa urmeze • Astfel, viitorii absolventi de liceu prefera facultatile cu profil tehnic, precum Automatica si Calculatoare, Electronica si Telecomunicatii • Din randul celor cu profil uman, tinerii prefera Dreptul, Psihologia sau Filosofia

Desi mai sunt inca trei probe scrise din cadrul examenului de bacalaureat de anul acesta, viitorii absolventi de liceu se pregatesc de admiterea la facultate. Astfel, pentru al doilea an consecutiv, liceenii au inceput sa prefere specializarile tehnice din invatamantul superior. La Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi, elevii de clasa a XII-a opteaza pentru facultatile de Automatica si Calculatoare, Chimie sau Electronica si Telecomunicatii, in timp ce de la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), la mare cautare sunt specializarile de Relatii Internationale, Stiinte Politice, Psihologie sau cele din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA). "M-am decis deja unde ma voi inscrie... Optiunea mea este aceea de a face Telecomunicatii sau sa dau la Automatica si Calculatoare de la Politehnica, pentru ca e un domeniu de viitor si nu vreau sa fac o facultate doar de dragul de a o face. Ma gandesc la viitorul meu si la a putea obtine o slujba cat mai banoasa", a spus Crina Mihalcea, eleva in clasa a XII-a. Tinerii prefera facultatile de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata, respectiv cea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, ambele din cadrul UTI, deoarece acestea au cea mai mare rata de angajare a celor care isi finalizeaza studiile pe piata muncii. In plus, cele doua facultati au parteneriate cu firme si companii si inca din timpul studiilor cei mai buni studenti sunt recrutati spre angajare.

Diplomati sau politic

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cazanciuc: Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia

Mediafax acum 51 minute
Social-democratul susţine într-un mesaj postat pe Facebook că prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia pe 29 mai. „Un tânăr de 19 ani a primit 5 ani de închisoare cu executare, î

Primar din Prahova, acuzat de hărțuire sexuală de către o subalternă. Edilul candidează pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în primărie de 8 ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat. „Poliţiştii din ca

Un bărbat a căzut de pe un pod aflat pe şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, de la o înălţime de nouă metri / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 35 minute
Un bărbat de 26 de ani a căzut, joi, de pe un pod aflat pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, de la o înălţime de aproximativ nouă metri, victima fiind transportată la spital.

Ciolacu: Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie / Am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea

Un mort şi aproape 100 de răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit în Rusia

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite joi în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Ulterior

Conductele de termoficare și apă caldă din Piața Victoriei au fost înlocuite. Nicușor Dan: ”Redăm circulaţiei toate benzile”

Ziare.com acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că de joi dimineaţă se reia circulaţia pe toate benzile din Piaţa Victoriei, după ce a fost reparată galeria de termoficare ce subtraversează această zonă şi au fost înlocuite conductele de termie şi apă c

Sondaj: 4 din 10 angajați folosesc des instrumente AI la job pentru a-și ușura munca

Wall-Street.ro acum 43 minute
34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în sarcinile de la birou pentru a reduce volumul de muncă sau pentru a obține rezultate mai ra

(P) Gabriela Firea promite reluarea proiectului Sălii Polivalente cu 20.000 de locuri

News.ro acum 3 ore
Bucureştiul este printre puţinele capitale europene care nu are încă o sală multifuncţională, demnă să poată găzdui competiţii sportive şi evenimente culturale. În ciuda faptului că un astfel de proiect a demarat în urmă cu 5 ani, în mandatul actual

Șeful Biroului pentru Imigrări din Caraș-Severin, arestat preventiv pentru luare de mită și abuz în serviciu

HotNews acum 36 minute
Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost joi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. El este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la acces ilegal la un sistem informativ, potrivit

Bucureşti - O ambulanţă a accidentat un pieton. Şoferul avea 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat

News.ro acum 2 ore
O ambulanţă a fost implicată într-un accident, pe Calea Dorobanţi, din Capitală, un pieton fiind rănit. Şoferul vehiculului a fost testat, rezultatele indicând 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Vremea

București
acum

28°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

24°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°