Moţiunea de cenzură a căzut. Nici un om dotat cu uzul raţiunii nu s-ar fi aşteptat la altceva. N-am nici o satisfacţie că am scris înainte, cu subiect şi predicat, că demersul opoziţiei va rămâne un simplu exerciţiu democratic aducător de simpatie din partea defavorizaţilor de soartă şi atât. A fi logic nu mi se pare un motiv de mândrie, deşi pe scelerarea asta generală mi-e că tinde să devină. Doar opt bile (nasturi sau piramidoane, după caz, în funcţie de cât simţ al ridicolului zace-n parlamentari) au despărţit şi puterea, şi opoziţia de un moment politic pe care, probabil, nici una dintre cele două părţi n-ar fi ştiut să-l gestioneze.

Gaşca lui Băsescu şi-a luat măsuri de precauţie şi a jucat piesa proastă a puterii disperate că ar putea deveni opoziţie. Aşa că şi-a permis să provoace şi să încurajeze controlat aşa-zise atitudini disidente de televizor, gen Oajdea sau Teo. Primul era oricum pierdere planificată, a doua şi-a spălat (pentru un viitor în care PD-L va fi dominat de "aripa reformatoare"?) imaginea şifonată de suspiciunile că s-a lăsat cumpărată. Acum a trecut la actul doi: dă ultimele tunuri pe fond de remaniere guvernamentală şi/sau curăţenie internă în interiorul partidului. Din care, îndrăznesc să intuiesc, învingătoare va ieşi trupa leprelor la costume scumpe care o are portstindard pe Elena Udrea. Altfel, singurul demnitar din istorie care a primit neînceperea urmăririi penale de la procurori (inclusiv pentru infracţiuni viitoare) înainte ca aceştia să fie sesizaţi de Parlament.

Privind în oglinda strâmbă a politicii, oricât de sfârtecată de grija pensionarilor şi/sau a bugetarilor s-ar da, nici opoziţia n-avea vreun interes politic legitim ca guvernul-marionetă al Cotrocenilor să pice înainte ca oamenilor să li se bage mâna-n buzunare. Adică înainte să vină-n cutiile poştale facturile de neplătit şi înainte ca băncile să în