Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Vasile Popa, a declarat, miercuri, pentru BIHOREANUL, că în urma cercetărilor efectuate în cazul lui Cătălin Lebanov, copilul de doar 7 ani mort în Băile Felix pe 27 mai, procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva Simonei Hepeş, învăţătoarea care îl avea în grijă.
„În urma probelor care s-au strâns până în prezent, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale în cazul învăţătoarei care avea sarcina să supravegheze copilul. Deocamdată ancheta nu s-a finalizat, nu s-a stabilit clar dacă respectivul cadru didactic este vinovat şi pentru ucidere din culpă", a explicat Vasile Popa.
Tragedia a avut loc pe 27 mai, în jurul orei 18. Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie Bihor, poliţiştii au fost sesizaţi telefonic, prin numărul de urgenţă 112, despre faptul că un copil s-a înecat într-unul dintre ştrandurile din Băile Felix.
Victima, un băieţel de 7 ani, din comuna Vinga, judeţul Arad, făcea parte dintr-un grup de aproximativ 40 de elevi care, însoţiţi de mai multe cadre didactice, ajunseseră în staţiune înainte cu două ore de producerea tragediei şi a căzut în bazin într-un moment în care nu se mai afla nimeni prin preajmă.
În urma necropsiei, medicii au stabilit că băieţelul a murit înecat şi a zăcut în apă în jur de 15 minute până să fie descoperit şi scos la suprafaţă.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Vasile Popa, a declarat, miercuri, pentru BIHOREANUL, că în urma cercetărilor efectuate în cazul lui Cătălin Lebanov, copilul de doar 7 ani mort în Băile Felix pe 27 mai, procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva Simonei Hepeş, învăţătoarea care îl avea în grijă.
„În urma probelor care s-au strâns până în prezent, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale în cazul învăţătoarei car