După victoria tăierii pensiilor şi salariilor bugetarilor, Emil Boc trebuie să trateze depresia poporului cu nişte capete de miniştri pe care le va pune pe tavă drept sacrificiu pe altarul imaginii Guvernului.
De altfel, după ce s-a încheiat dezbaterea asupra moţiunii de cenzură, marţi seară, pedeliştii şi şeful lor au purtat o discuţie despre necesitatea servirii unei remanieri "mici" populaţiei, pe ideea că, dacă vor fi tăiate acum câteva capete de miniştri, poporul nu va mai fi atât de supărat pe măsurile de austeritate bugetară. "Am dat ţării circ, acum să îi dăm sânge", a spus în cadrul discuţiilor senatorul PDL Mihail Hărdău, fost ministru al Educaţiei.
Premierul Emil Boc l-a aprobat, şi aproape de miezul nopţii apăruseră deja zvonuri referitoare la identitatea capetelor care vor urma să cadă. Era vorba despre ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, cel al Muncii, Mihail Şeitan, şi cel al Agriculturii, Mihail Dumitru. Funeriu, care era foarte vesel şi sigur pe el marţi, în timpul dezbaterii asupra moţiunii de cenzură, a declarat pentru Jurnalul Naţional seara, după apariţia zvonurilor referitoare la remanierea sa, că nu l-a informat nimeni despre un asemenea subiect şi că "nu crede că va fi aşa".
În ceea ce-i priveşte pe Şeitan şi Dumitru, aceştia se află de multă vreme în dizgraţia parlamentarilor PDL, dar, mai important decât atât, posturile lor au fost promise de Emil Boc celor de la UNPR în schimbul votului împotriva moţiunii de cenzură. Astfel, Marian Sârbu, care a aşteptat de mult să preia portofoliul Muncii, îşi va vedea, în sfârşit, visul cu ochii. De asemenea, Valeriu Steriu, fost deputat PSD, era deja ieri de dimineaţă felicitat de foştii săi colegi social-democraţi, pentru virtuala numire la Ministerul Agriculturii.
Miercuri dimineaţă, în timp ce la Palatul Victoria se desfăşura şedinţa de guvern, se anunţas