Lupta de clasă domină discursul public. Îmbogăţiţii sunt răi, cretini şi fuduli.

Piaţa răsplăteşte inteligenţa şi taxează prostia. Una este însă să-ţi ispăşeşti propriile păcate, şi cu totul altceva să duci în spate greşelile altora. Românii plătesc astăzi impozit pe prostia politicienilor. Uităm până şi de ce îl plătim. Toată lumea repetă stupiditatea că trebuie tăiate pensiile şi salariile pentru a echilibra deficitul bugetar. Nimeni nu-şi aminteşte că nivelul care ni se impune pentru acesta, 6,8% din PIB, reprezintă media deficitelor bugetare ale ţărilor europene. Mai mult de jumătate dintre ele au deficite mult mai mari, unele ajungând aproape la dublu. Şi totuşi, nouă ni se impune - politic, de fapt - o măsură absurdă. De ce? Unii sunt supăraţi pe nivelul de impozitare mai scăzut într-unele dintre ţările Estului, considerându-l o concurenţă neloială. Nu înţeleg că cei care vor să crească au nevoie de o povară fiscală mai mică. Iar ei au nevoie de parteneri egali, şi nu doar de pieţe de desfacere. Dar şi acesta este un interes pentru a ne strânge de gât. „Capul plecat sabia nu-l taie". Aplicăm şi astăzi această zicere tembelă a istoriei noastre între trei imperii. O să-mi spună unii că sărăcia nu vine din prostie, ci din hoţie. Şi asta e adevărat. Un industriaş străin, care a investit în ultimii şase ani peste 350 de milioane de euro în România şi are aici vreo 2.000 de angajaţi, spunea într-un „Financial Times" de săptămâna aceasta că are nevoie de două ori mai mulţi angajaţi care să rezolve probleme administrative aici decât în orice altă parte. De partea cealaltă, statul foloseşte de cinci ori mai mulţi funcţionari decât ar fi nevoie ca să-i mulgă pe contribuabili, români sau străini deopotrivă. Cum să nu fie corupţie? Statele mai „uşoare" au economii cu creştere mai rapidă. Malaysia şi-a multiplicat PIB-ul de cinci ori în ultimii 30 de ani, Brazilia - de