Foarte multe discursuri şi comentarii legate de moţiunea dezbătută marţi la Parlament menţionau că, în cazul în care Guvernul ar fi picat, “artizanii” acestei strategii – în speţă P.N.L. şi P.S.D. – ar fi avut o mare problemă legată de formarea viitorului Guvern şi de aplicarea unui program de criză alternativ, care să nu cuprindă tăierile de pensii şi salarii. O serie de parlamentari de Timiş care au votat pentru moţiune susţin că ar fi existat şi alte variante de măsuri anticriză, dar recunosc că ar fi fariseism să se spună că, cu acele programe, situaţia prezentă s-ar fi îmbunătăţit în mod semnificativ.
Vot pe linia partidului în vestul ţării
Marţi moţiunea de cenzură iniţiată de către Opoziţie a fost respinsă cu 228 de voturi “pentru” faţă de 236 necesare, potrivit rezultatului oficial anunţat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În aceste condiţii, conducerea Senatului a constatat că, “în condiţiile în care moţiunea de cenzură nu a întrunit cele 236 de voturi necesare adoptării ei, proiectul de lege privind unele măsuri bugetare pentru restabilirea echilibrului bugetar se consideră adoptat”.
În ceea ce priveşte voturile parlamentarilor timişeni, deşi în P.D.L. Timiş erau semne de întrebare legate de votul împotriva moţiunii a trei deputaţi – Marius Dugulescu, Ştefan Drăgulescu şi Gheorghe Ciobanu – până la urmă voturile exprimate au fost pe linia comună a partidului.
Reprezentanţii P.S.D. şi P.N.L. au votat pentru adoptarea moţiunii de cenzură, şi în acelaşi mod a votat şi deputatul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Maria Barna, care riscă excluderea din partid, pentru votul exprimat contrar poziţiei adoptate de către U.N.P.R.
Ipoteze legate de strategiile anti-criză
Încă de acum câteva săptămâni au apărut discuţii legate de alternativele care ar fi e