”Starea de necesitate” a fost invocată de Emil Boc pentru a justifica măsura tăierii din pensii. Inițial am considerat-o ca fiind o formulare nefericită, dintr-un lung șir de formulări nefericite ale premierului făcute în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură. Expresia am văzut-o însă, ulterior, preluată de către comentatori mai mult sau mai puțin avizați.
În primul rând, trebuie spus că, din punct de vedere legal, actual sistem de drept românesc mai face referire directă la starea de necesitate doar în domeniul penal, ca o circumstanță care înlătură răspunderea penală și justifică legitima apărare.
Constituția în vigoare a României nu are prevederi explicite la starea de necesitate. Ele se regăsesc doar la punctul 14, articolul 75 al Constituției Republicii Socialiste România (RSR), referitor la atribuțiile președintelui țării: ”In interesul apararii Republicii Socialiste Romania, al asigurarii ordinii publice sau securitatii statului, proclama, in caz de urgenta, in unele localitati sau pe intreg teritoriul tarii, starea de necesitate” (menționarea mai apare și la articolul 43 al Constituției RSR, la atribuțiile Marii Adunări Naționale).
Tocmai pentru a elimina posibilele abuzuri pe care le poate genera, noul legiuitor a renunțat la formularea ”stare de necesitate” și, la articolul 53, actuala Constituție se referă strict la cazurile care pot duce la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
”(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă n