Cele mai sângeroase pagini ale istoriei noastre recente sunt lipsite de contondenţă, iar asta le face inutile în războiul actual. Sursa: EVZ

Încerc de câţiva ani să înţeleg care sunt "adevăratele probleme ale ţării". Prin anii ’90, Ion Iliescu folosea această sintagmă pentru a împinge în derizoriu subiectele sensibile.

Realitatea fără rest, în care, dincolo de "adevăratele probleme", nu mai există nimic, este reşapată în prezent şi livrată pe post de bijuterie unicat. România nu mai există în afară tăierilor bugetare şi a sterilităţilor guvernamentale.

Ne trezeşte dimineaţa goarna comandantului Băsescu, bem la prânz şampania doamnei Udrea şi ne înveleşte seara grijuliu, la culcare, social-democratul Ponta. Între momentele zilei mai primim o porţie de văicăreli direct din piaţa publică şi câteva mostre de tupeu guvernamental nejustificate de vreo calitate abisală a reprezentanţilor săi.

"Adevăratele probleme ale ţării" înoată fericite în mlaştina cotidianului. Am ajuns în cel mai de jos punct al conştiinţei publice din ultimii douăzeci de ani. Şi suntem pregătiţi, ca de fiecare dată în istoria noastră mică şi pe alocuri trucată, să ratăm pildele.

Ştirile, ce atribut greu pentru mormanele de gunoi mediatic!, trebuie să detalieze tăierile de pensii şi salarii, replierile celui mai trist guvern postdecembrist şi intrigile de mic dictator ale lui Băsescu. Restul, orice pică în afara pătratului trasat de actualitatea imediată, e, automat, o încercare mişelească de a distrage atenţia publicului şi de a face jocurile puterii.

Într-o ordine calendaristică pe care tânguielile de primadone înşelate ale vocilor-rating n-au putut-o deraia, săptămâna aceasta s-a întâmplat să se închidă rotund cei douăzeci de ani de la mineriada din iunie 1990. Tema perfectă pentru a stinge dorinţa de scandal şi sânge a maselor! "