La încheierea unui tâg de carte nu putem să ocolim acele întrebări legate de destinul unor titluri şi mai ales al autorilor lor.

Înainte o carte era ­distrusă prin represiune. Numeroşi autori erau puşi la index şi nu se mai eliberau de acolo niciodată. Mureau şi ­rămâneau cu nostalgia unei recunoaşteri care le-a fost refuzată. Un caz flagrant este acela al romanului celebru ­„Maestrul şi Margareta". Bulgakov a murit cu un an înainte de a începe războiul germano-sovietic. Avea 49 de ani. Ultimii zece ani îi trăise într-o teribilă hărţuire. Stalin se distra cu el ­precum câinele cu ­pisica. Cartea sa avea să apară peste vreo 2o şi ceva de ani când toţi erau praf şi pulbere. Acum însă, odată ajunşi în libertate, represiunea de acest tip dispare. ­Ce-i ia locul? Indiferenţa. Nu ştiu ­care dintre acestea este mai dură şi mai nocivă pentru sufletul bietului autor. Îmi vine acum în minte cazul altui scriitor mai puţin celebru decât Bulgakov, dar a cărui operă capitală nu este departe ca valoare de „Maestrul şi Margareta. Numele lui, John Kennedy Toole. Nu a murit la 49 de ani, ci mai tânăr, la 32. Anii cât s-a aflat pe acest pământ: 1937-1969. S-a sinucis pradă disperării şi cu tot sufletul otrăvit. A făcut aceasta în anul în care astronauţii americanii aselenizau cu ­misiunea „Apollo" şi când ţara lui era cea mai puternică, cea mai bogată, cea mai tânjită de toată lumea ţară de pe glob. De ce s-a ­omorât aşadar un cetăţean al acestei mari şi prospere puteri? ­Simplu. Deoarece romanul său faimos „Conjuraţia imbecililor" îi fusese refuzat de mai multe edituri. Deznădăjduit, a început să bea şi nu s-a mai trezit. ­După ce a trecut dincolo, mama lui, tenace, a ­reluat drumul pe la alte edituri până când a ­descoperit un redactor favorabil. Cartea a ­apărut, a fost tradusă în vreo 25 de ţări, a luat premiul Pulitzer ­postum. Fără comentarii. De ce am scris aceste rânduri?