Mesajul a fost trimis. Multumesc!

America, furată!

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Statele Unite au fost conduse cu 2-0 de Slovenia, însă au ratat victoria în ultimele minute, exotica brigadă africană anulând un gol valabil. Deşi au fost dominaţi pe aproape întreaga durată a partidei, slovenii au fost la doar opt minute de o calificare istorică în optimi.

Slovenia - SUA a fost caracterizat ca „meciul extremelor", dintre ţările cu cea mai mică, respectiv cea mai mare populaţie dintre toate cele 32 de combatante, diferenţă care a fost însă anulată pe gazonul stadionului „Ellis Park" din Johannesburg.

După un egal cu Anglia în primul meci, „yankeii" se vedeau deja în fazele avansate şi visau cel puţin la repetarea performanţei din 2002, când s-au oprit în sferturi.

Nu s-au gândit însă că vor întâlni o echipă a Sloveniei descătuşată după acel 1-0 cu Algeria din prima etapă. Ieri, slovenii au început mai bine şi au jucat mai „european", astfel că nu era decât o problemă de timp până când aroganţa nord-americanilor să fie pedepsită.

Arbitrii africani au comis-o!

Responsabili cu ratările la poarta lui Handanovici, „yankeii", şi-au neglijat apărarea, iar Birsa l-a executat magistral pe Howard la capătul unui contraatac letal. Şut cu „interiorul" de la 20 de metri în stânga goalkeeperului american, înmărmurit pe linia de şase metri.

Ljubijankici a majorat diferenţa de pe tabelă cu trei minute înainte de pauză, iar slovenii intrau la cabine cu 2-0, scor la care erau calificaţi în optimi după doar două etape.

Reveniţi pentru repriza secundă, Donovan şi compania şi-au adus aminte de obiectivul propus după meciul cu Anglia. Mai bine organizaţi şi concentraţi, „yankeii" au redus din handicap prin colegul lui Beckham de la Galaxy, şi au egalat prin fiul selecţionerului, Michael Bradley. Victoria le-a fost refuzată însă de o mare gafă de arbitraj, tuşierul Archik Redouane din Maroc semnalându-i eronat centralului din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

Rezultate Evaluare Națională Bucureşti 2024. Notele, publicate pe edu.ro

Libertatea acum 20 minute
Rezultate Evaluare Naţională Bucureşti 2024. Elevii de clasa a VIII-a din Bucureşti, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 8 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Ciolacu mulţumeşte Naţionalei: Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii / Şi Ciucă a transmis un mesaj tricolorilor

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit echipei naţionale a României. „Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii”, a transmis şeful Guvernului. România a fost eliminată marţi de la Euro după ce a pierdut cu 3-0 în optimi în faţa Olandei.

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°