În fotbal, ca şi în politică, apar periodic idei atît de greşite, încît durata lor de viaţă ar trebui să fie mai scurtă decît enunţul lor. Asta, evident, dacă nu intervine divorţul de realitate. Un fenomen tot mai frecvent, din moment ce este indus cu foarte multă grijă. Vă plac vuvuzelele? Dar fotbalul de la acest turneu final, gen 0-0, 1-0, 1-1, şi de la capăt? Mai degrabă nu? Greşit. Răspunsul corect este da, vă plac. Corect politic, desigur. În ciuda aparenţelor, corectitudinea politică înseamnă divorţ de realitate, prinsuprimarea imboldului, altfel firesc, de-a spune lucrurilor pe nume. Acest rezultat se obţine prin inducerea unor sentimente de vinovăţie, fără substrat real. De pildă, nu-ţi plac vuvuzelele? Înseamnă că nu-ţi place Africa. Rasistule. Şi legătura cu fotbalul? Păi, tocmai, că ar trebui să nu existe. Dar, deh, politica e în toate. „Lăcomia a înlocuit loialitatea“ Vuvuzela, interesantul instrument de suflat care transformă un meci de fotbal într-o experienţă memorabilă, dar greu de suportat, nu va fi interzisă pe stadioanele Mondialului sud-african. Exclus. A spus-o însuşi Sepp Blatter, inconturnabilul: „E cultura Africii. Lăsaţi-i să sufle-n vuvuzele!“.Voilà. Din moment ce sînt un simbol al identităţii culturale africane, vor continua să răsune, meci de meci, secundă de secundă. Brian Glanville, cel mai influent cronicar de fotbal din presa lumii, l-a descris astfel pe starostele FIFA: „Sepp Blatter – 50 de idei pe zi, dintre care 51 proaste“. Deloc surprinzător, din moment ce Blatter e în primul rînd un animal politic de elită, adaptat la mediu cu impecabila corectitudine. Dar, ce ştiu cronicarii… Sau oamenii care au clădit legenda fotbalului. Fără de care, azi, FIFA nu s-ar mai lăuda cu miliarde de telespectatori la Campionatul Mondial, şi cu alte miliarde, dar de dolari, din drepturi de televizare. De pildă, Pelé, Cruyff şi Beckenbauer. Cu