Odata "asumate" diminuarile de salarii si pensii, presa nu-si da rand sa analizeze motivele degringoladei, sa descopere finantari frauduloase, miliarde aruncare pe apa sambetei, salariati si pensionari privilegiati, cu venituri "nesimtite", aruncand vina otova asupra clasei politice, a birocratilor, a bancilor, a conducatorilor centrali ori locali.

Mediile proguvernamentale evita deliberat sa condamne cheltuielile nesabuite ale regimului actual, mai mari cica decat in cel taricean cand eram pe cai mari. Insa, inflamarea spiritului justitiar neurmata de dosare/sentinte in instanta nu va reusi decat sa radicalizeze raporturile intre guvernanti si guvernati, intre Putere si Opozitie, sa invenineze climatul politic si asa putin propice unor solutii de grup, de aliante, coalitii, iar peste o vreme vom lua-o de la capat. Ceea ce si facem din '90 incoace.

La manie, acuzele isi accentueaza gravitatea, dar cazuistica nu ne ajuta sa iesim din necaz: actualii demnitari pot fi acuzati de multe, dar nu si de exces de constiinta moral-religioasa. Nici de constienta. In plus, cazuistii ne insala vigilenta, facand eforturi sa estompeze vinovatiile prin procedee tot mai sofisticate. Numai ca adevarul nu poate fi ascuns o vesnicie.

Nu sunt valabile nici asertiunile ca toate ni se intampla numai noua, ori ca numai una dintre puteri, aceea a justitiei, ar fi bolnava. Nu ea a dat fonduri clientilor politici, ci facatorii de bugete, ordonatorii de credite, posesorii de conturi. Nu ea trebuia sa urmareasca traseul banilor, ci finantatorul, fiscul, garda, comisarii financiari, Curtea de Conturi etc.

Daca macar ar fi incercat cineva sa faca ordine in cele doua decenii, cautandu-i pe responsabili, ar fi taiat puntile dintre dregatorii-politicieni si oamenii de afaceri. Or spolierea s-a facut cu indicatie "de sus", iar devalizarile n-au aparut de