Sintem prezenti, desigur, la "poduri de flori", la intilniri simbolice si parabolice, dar, dincolo de aceasta parada a portului, a cintului si a dansului, dincolo de peregrinarea "de acasa acasa", trebuie sa vedem si fata ascunsa a lucrurilor (mai ales a fiintei), cea in care salasluiesc neimplinirea, suferinta, exasperarea. Intr-o Europa deschisa, deschiderea granitelor, libera circulatie a cetatenilor, afirmarea identitatii nationale si culturale sint deziderate firesti. Nefirescul apare atunci cind se incearca suprimarea identitatii celorlalti, crearea unor enclave etnice, izolarea in propria limba si in propria cultura, refuzul alteritatii. De aceea i-am provocat la marturisiri si pe romanii de pretutindeni, acei romani pe care saracia si nevoile- in cele mai multe cazuri -, dar si dorinta afirmarii intregului lor potential creator i-au dus in America si in Canada, in Spania sau in Italia, in Grecia sau in Australia. Si-n atitea alte locuri. Nu putem ignora faptul ca peste patru milioane de romani - o cifra uluitoare, pentru o populatie de 22 de milioane! - traiesc si muncesc in diverse tari ale lumii. Dintre acestia, 35% recunosc ca emigrarea - definitiva sau temporara - nu le-a ameliorat conditia sociala. Fenomenul are si un alt impact: 350.000 de copii (intre 0 si 18 ani) cresc, „se formeaza" in absenta parintilor, fiind lasati, indeobste, in grija bunicilor, a matusilor, a altor rude. Daca in urma cu 20-30 de ani imaginea emblematica pentru orasele Romaniei era "copilul cu cheia la git", copilul lasat in fata blocului, cit timp parintii erau la serviciu, acum putem vorbi de "copilul cu nodul in git", copilul care isi innabusa plinsul de dorul parintilor plecati peste mari si tari... Din pacate, mass-media se apleaca prea putin asupra acestor drame. Sintem prezenti, desigur, la "poduri de flori", la intilniri simbolice si parabolice, dar, dincolo de aceasta pa