Pe eroul povestirii mele nu l-am descoperit in vreo cabana situata undeva in munti sau intr-o depresiune unde specialisti in previzionarea si analizarea fenomenelor meteo stau zi si noapte, facand masuratori.
Nu l-am gasit nici undeva pe vreo campie ori in largul marii, masurand "la precizie" taria vantului ori presiunea aerului... Personajul meu era undeva, mult mai aproape de mine, pentru ca, nu-i asa, de prea multe ori credem ca lucrurile marete, importante, fascinante se petrec undeva, in locuri prea indepartate de noi, pentru a avea acces la ele. Extraordinarul poate fi ascuns de atatea ori sub aparenta banalului, ochi sa avem, ca sa-l descoperim.
Uite-asa si cu "maestrul meu meteorolog"!... Pentru ca el era mic-mic, cam cat un bob de grau, si avea cea mai terna culoare cenusie. Era... un paianjen! Chiar asa! Ii stiti pe nepoftitii paianjeni care ne deranjeaza prin casa, cu panzele lor nedorite sau, mai ales, care le genereaza unora dintre noi o adevarata "arahnofobie"! Mititelul de care va vorbesc nu deranja si nu speria pe nimeni, ba, vreme de cateva saptamani chiar mi-a fost, intr-un fel, prieten... L-am descoperit intr-o dimineata de vara, tesandu-si temeinic firele langa termometrul de fereastra, pe care-l avem instalat afara, langa pervazul unui geam. La inceput, nu i-am acordat vreo atentie deosebita; ia, acolo, un oarecare paianjen... Dar cum fiecare dimineata a mea cuprindea si obiceiul privirii termometrului, am inceput sa-l privesc cu mai mult interes si cu mai multa atentie si, uite-asa, mi-a devenit chiar simpatic, mai ales dupa ce am vazut ca era un meteorolog de mare talent si nu dadea niciodata gres cu previziunile lui. Cand vremea era buna, nici prea cald, nici prea racoare, nici prea soare, nici prea vant, atunci paianjenul "meu" era ocupat cu teserea panzei si, mai ales, cu "vanatoarea". In plasa lui mestesugit tesuta nu era z
