Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: România poate avea oricând o femeie premier

Publicat in Romania Libera, duminică 20 iunie 2010 · ·

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a spune că nu vrea să-şi încheie cariera politică după acest mandat şi a apreciat că România poate avea în orice moment o femeie premier, dar a negat categoric că ar dori acest post, potrivit Mediafax.

"Nu cred că avem nevoie să ne schimbăm mentalitatea pentru asta, important este să existe femeia care să poată să fie premier", a declarat Udrea, la Pro TV. Ea a fost întrebată dacă ar putea ocupa ea un post de premier. "Nu există această discuţie. Am văzut speculaţiile în presă", a spus ministrul.

De asemenea, a negat că şi-ar dori acest post. "La această întrebare, ca să nu nască nici o speculaţie, să nu văd televiziunile o săptămână pline de cum se visează Elena Udrea premier, răspunsul e: Nu, categoric, nu", a precizat ea.

Udrea a subliniat că funcţia de ministru este doar o etapă şi că nu vrea să-şi termine cariera politică după acest mandat. "Cred că sunt o mulţime de lucruri de făcut şi situaţia în care ne aflăm arată cât de multe lucruri mai sunt de făcut cu ţara asta, ca să putem să ajungem la o situaţie normală, de normalitate", a adăugat ministrul.

Udrea a precizat că, la nivelul PDL, va candida pentru o funcţăie de vicepreşedinte, ea ocupând în prezent postul de secretar executiv al partidului. "Mai departe, cariera, sigur, în fiecare zi în politică te aşteaptă noi provocări. Astăzi, aşa cum a scăzut în sondaje Guvernul, este foarte greu să şii ce poţi să faci în 2012. Ca membru al actualului Guvern este momentul în care îţi asumi ca politician o situaţie extrem de nefericită", a apreciat Elena Udrea.

"Berceanu a greşit când a vorbit de minciuna prin omisiune; nu am ştiut că în 2010 va fi mai rău"

Ministrul a mai spus că îşi asumă faptul că nu a ştiut anul trecut că în 2010 va fi mai rău ca în 2009 pentru a lua atunci măsurile de acum, arătând că Radu Berceanu a greşit când a vorbit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 41 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 2 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 28 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 33 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°