Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este românul care a zburat pe trenul de aterizare de la Viena la Londra

Publicat in Romania Libera, duminică 20 iunie 2010 ·

Românul care a zburat de la Viena la Londra agăţat de trenul de aterizare al unui avion se numeşte Andrei Culea, are 20 de ani şi provine din satul constănţean Cochirleni, potrivit Daily Mail.

Andrei s-a născut la doar două săptămâni după revoluţia din 1989, fiind condamnat la o viaţă extrem de grea, în sărăcie, astfel că achiziţionarea unui bilet dus spre Marea Britanie a reprezentat pentru el un obstacol de netrecut.

Mama lui Andrei, Vasilica Culea, le-a spus jurnaliştilor că nu ştia nimic de isprava fiului ei şi că n-a mai auzit de el de când a plecat de acasă acum o lună, cu scopul de a-şi găsi o slujbă în Constanţa. Femeia a spus ca fiul său era hotărât să scape de munca la câmp şi să îşi găsească de lucru în construcţii.

Mama băiatului spune că familia lor trăieşte cu doar 350 de lei pe lună. Până la plecarea lui Andrei, cei doi au împărţit aceeaşi cameră dintr-o colibă, împreună cu Stelian şi Dan, fiii mai mari, soţiile acestora şi patru copii.

Vasilica, în vârstă de 62 de ani, a spus ca nu înţelege de ce fiul său şi-a asumat asemenea riscuri. "Ferească Dumnezeu să facă aşa ceva. N-am cuvinte. Mi-a spus ca pleacă pentru o lună să caute de muncă la oraş. Dar nu am mai auzit nimic de el de la plecarea lui. Nu îmi vine să cred că a plecat din ţară fără să îmi spună".

În satul uitat de lume, cei 2500 de locuitori nu au altă variantă decât să muncească la câmp, iar alimentul de bază este mămăliga, eventual cu morcovi sau ceapă. Andrei a făcut doar patru clase, după care a abandonat şcoala ca să meargă la muncă, la fel ca majoritatea copiilor din regiune.

"A trebuit să il luam la muncă, pentru că aveam nevoie de mai multă mâncare. Normal ca ne-am fi dorit să învăţăm mai mult, dar nu este posibil aici. Trebuie în primul rand să supravieţuim", a spus Dan, fratele baiatului.

Vasilica Culea a mai declarat că fiul său şi-a dorit me

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 25 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 56 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 25 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°