Se tot bat pe primele pagini subiectele astea: Franţa e tema de discuţie în toate marele ziare vestice. La noi, se dă înainte cu Snagovul, Băsescu şi PDL-iştii, întîlnirea de taină de la care sursele au avut voie să spună ce s-a întîmplat. Merită confruntate cele două teme pentru că vestiarul naţionalei Franţei are ceva din vestiarul lui Boc-Băsescu. Urmează aceiaşi paşi ai paranoiei. Sau poate doar m-am intoxicat cu halucinogene mediatice.
Să zicem că Boc e un soi de Domenech. Iar Băsescu ar fi un soi de Zidane care îi îmbenzinează pe Henri şi compania să schimbe echipe, tactica ici-colo, fără să schimbe nimic. Numai că Zidane o face din umbră – influenţa lui e bănuită pe surse. Iar sursele franţuzeşti chiar pot fi nesigure, spre deosebire de sursele romîneşti, deosebit de sigure.
Toată lumea înjură la Boc-Domenech ca la uşa cortului. Nu îi deranjează decît atunci cînd li se zice în faţă de mamă, cum a făcut-o Anelka. Acest gen de reacţii determină victmizare şi sentimentul eroic al fiinţei: Boc nu simte de exemplu că principalul său duşman e însuşi Băsescu – şi atunci întreaga lume devine vinovată pentru că se lasă călcat în picioare.
Blaga Videanu Berceanu Udrea versus Henri, Gallas, Evra, Ribery. Destabilizatori, saboteuri, dar întotdeauna în prima echipă. Ei girează sistemul, ei sînt vinovaţi de alunecarea echipei şi, cînd colo, tot ei sînt victime. Manevrele de culise le-au scos din calcul şeful de guvern-antrenorul. Măcar la echipa Franţei se ştie cine vine după Domenech. Dar şi acolo nu se ştie dacă va urma vreo remaniere adevărată.
Paranoia cere şi baricadarea continuă a echipei pentru a da senzaţia de coagulare. Francezii s-au închis într-un hotel scump din Africa de Sud şi au început loviturile de (stat)vestiar. La Snagov, cam tot aşa: ne baricadăm ca să putem unelti mai bine şi pentru a reuşi să nu schimbăm nimic. Strategie de co
