Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Actuala majoritate se va destrăma până la toamnă

Publicat in Romania Libera, luni 21 iunie 2010 · ·

Mircea Geoană spune că întâlnirea de la Snagov avea un "sfârşit anunţat" şi că este foarte greu de făcut o remaniere.

Geoană afirmă că şi PSD are de învăţat din moţiunea de cenzură care tocmai a trecut şi că viitoarea trebuie să aibă şi componentele care au lipsit acesteia. "Eventual o soluţie alternativă de o nouă majoritate care să permită formarea unui guvern diferit faţă de cel actual. Timpul politic al guvernării Băsescu-Boc a trecut şi este evident că e nevoie de o nouă alternativă. Sunt absolut convins că în această toamnă majoritatea actuală se va prăbuşi. Că va pleca UDMR, că va pleca UNPR este clar că măsurile aşa zis temporate vor dura dacă rămâne la acest guvern la putere câţiva ani de zile. Este extrem de clar că în acest moment cresc taxele", a spus Geoană la Realitatea TV.

El nu a uitat să vorbească despre viitorul sistem de compensare a medicamentelor despre care a spus că va reduce posibilitatea pensionarilor şi bolnavilor de a-şi cumpăra medicamente compenate. "Deci va fi jale în această toamnă în România", a concluzionat Geoană.

În opinia sa, până în toamnă, PSD trebuie să se concentreze pentru pregătirea unei noi moţiuni de cenzură "în coordonare cu alte partide din opoziţie şi parlamentarii care doresc să sprijine o altă formulă".

Întrebat de şansele pe care le are sesizarea PSD la CCR asupra legilor austerităţii, Geoană a spus că sunt elemente vădit neconstituţionale în legătură cu pensiile. "M-am uitat pe sesizarea făcută de PSD, am dat şi eu un punct de vedere în calitate de preşedinte al Senatului. Pe tăierea pensiilor elementul de retroactivitate care este introdus, în opinia mea, este evident neconstituţional. Ce vor decide judecătorii este dreptul lor suveran şi sunt convins că vor încerca să judece absolut imparţial, pentru că, în clipa în care ajungi acolo, trebuie să uiţi cine te-a numit şi în ce condiţii ai fost nu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 30 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°