De la ora 11.00, în sala Belvedere a Hotelului President a avut loc Conferinţa Municipală Mangalia a Partidului Social Democrat.
Au participat peste 220 de persoane, dintre care 160 membri cu drept de vot, alţi membri fără drept de vot, simpatizanţi, agenţi economici şi invitaţi. Printre invitaţi se pare că nu s-au numărat şi dintre cei ai presei, pesediştii locali preferând să îşi mediatizeze evenimentul printr-un comunicat de presă.
Ultimul punct de pe ordinea de zi l-a constituit alegerea preşedintelui şi a Consiliului Organizaţiei Municipale, a delegaţilor la Conferinţa Judeţeană a PSD şi desemnarea candidaţilor pentru Consiliul Judeţean al PSD.
Ca președinte a fost reales Claudiu Tusac.
Vom reveni