În urmă cu câteva zile Ministerul Finanţelor recunoştea, odată cu confirmarea rolului major pe care îl au în propăşirea contrabandei cu ţigări o bună parte din magazinele de tip duty-free, faptul că un alt sector scăpat din „hamurile” controlului legal este cel al antrepozitelor fiscale, care fac operaţiuni cu produse accizabile fără a putea exista un control foarte strict al stocurilor. În acest sens, e de neînţeles, pe lângă faptul că marea majoritate a antrepozitarilor fiscali din judeţ sunt concentraţi la Moraviţa, cum a fost posibil ca autorităţile, păţite, să-i reînnoiască autorizaţia de antrepozitar unei dintre firmele titulare de investigaţie penală, în dosarul „filierei Zaher.” Adică era măcar o impresie de salvare a aparenţelor dacă acelei firme i se refuza autorizarea, aceeaşi autorizaţie fiind dată, discret, unei alte firme din grup, ceva mai nou înfiinţate şi fără un palmares atât de grăitor.
În aceeaşi ordine de idei, este extrem de greu de înţeles de ce abia în anul de graţie 2009, adică în criză, când încep să se pună tot mai multe întrebări legate de contractele publice, municipalitatea timişoreană a ales să se descotorosească de un contract fabulos, cu o firmă extrem de apropiată de o un consilier local, şi la fel de apropiată, prin alianţă, cu un fost mahăr pesedist colecţionar de dosare penale nicicând finalizate. Despărţirea de ţuţuroiul cu bani publici s-a făcut dureros însă, prin ditamai procesul la Judecătoria Timişoara. Însă, nu-i aşa, mai bine mai târziu decât niciodată. În urmă cu câteva zile Ministerul Finanţelor recunoştea, odată cu confirmarea rolului major pe care îl au în propăşirea contrabandei cu ţigări o bună parte din magazinele de tip duty-free, faptul că un alt sector scăpat din „hamurile” controlului legal este cel al antrepozitelor fiscale, care fac operaţiuni cu produse accizabile fără a putea exista un control fo